Wikisource rowikisource https://ro.wikisource.org/wiki/Pagina_principal%C4%83 MediaWiki 1.45.0-wmf.4 first-letter Media Special Discuție Utilizator Discuție Utilizator Wikisource Discuție Wikisource Fișier Discuție Fișier MediaWiki Discuție MediaWiki Format Discuție Format Ajutor Discuție Ajutor Categorie Discuție Categorie Autor Discuție Autor Pagină Discuție Pagină Index Discuție Index TimedText TimedText talk Modul Discuție Modul 102 12437 143686 139004 2025-06-04T04:16:07Z 78.96.194.61 /* Operă */ actualizare ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143686 wikitext text/x-wiki {{copyvio}} {{AutorWikidata |index-alfabetic = P }} ==Operă== * Ție (Editura Universității din București, 1994); * Tărâmul dintre gânduri (Editura Universității din București, 1997); * Zborul. Vis și Destin (Ed. Hermes, București, 1999; Editura Eikon, 2018) - volum de poezie și jurnal de zbor al tatǎlui sǎu, poetul pilot George Ioana; cuvânt înainte, note și îngrijire ediții; * Cânt de Iubire - Song of Love, versiune româno-engleză (Ed. Herald, București, 1999), traducere de Adrian G. Sahlean; * Imn Existenței (Ed. Herald, București, 2000); **[[Ție, cel care deschizi această carte ...]] **[[Imn Existenței]] **[[Imn Vieții]] **[[Imn Libertății]] **[[Imn Tăcerii]] * Cânt de Iubire - Pesma Liubavi, versiune româno-sârbă (Ed. Savez Srba u Rumuniji, Timișoara, 2001), traducere de poetul Draga Mirjanič; * Pelerin (Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2003); * Peregrino, versiune româno-spaniolă (Ed. Empireuma, Orihuela, Spania, 2004), traducere de Joaquín Garrigós; * Cuan grande es la tristeza (Alicante, Spania, 2005, e-book); * Himno a la Existencia, versiune spaniolă (Linajes Editores, Ciudad de Mexico, Mexic, 2006), traducere de Joaquín Garrigós și Adrian Mac Liman; * Versiune în limba chineză a volumului Cânt de Iubire, (Taipei, Taiwan, 2006), traducere de Lee Kuei-shien; * Un solo canto (Poéticas, Argentina, 2006, e-book); * Cânt de Iubire - Song of Love, versiune româno-engleză (ediția a doua, revăzută, Ed. Pelerin, București & Ed. Lumină Lină, New York, 2007); * Cât de aproape... - Lo cerca que estabas..., versiune româno-spaniolă (Ed. Pelerin, București, 2007), traducere de Adrian G. Sahlean; * Unde ești, Timp?. Poezii. 1965-2005 (Ed. Curtea Veche, București, 2007); * Cât de aproape... - Lo cerca que estabas... (Ed. Pelerin, București, 2007), traducere de Joaquín Garrigos și Dan Munteanu Colán; * Poeme, versiune romano-urdu 1965-2005 (Lahore, Pakistan, 2008), traducere de Alla Ditta Raza Choudary; * Peregrino, versiune portughezǎ (Fortaleza, Brazilia, 2009), traducere de Luciano Maia; * Dacǎ - un singur poem, versiune multilingvǎ - 42 de limbi (Ed. Pelerin, București, 2009); * Versiune engleză-chineză a volumului Cânt de Iubire (Taipei, Taiwan, 2010), traducere în engleză de Adrian G. Sahlean și în chineză de Lee Kuei-shien; * Nicolae Popescu – Omul • Matematicianul • Mentorul (Ed. Universitatea din București, 2011), cuvânt înainte, note, îngrijire ediție; * Hymn to the Life, versiune în limba chineză (Taipei, Taiwan, 2011), traducere de Lee Kuei-shien; * Além do azul - Dincolo de azur, versiune portugheză-română (Ed. Smile, Fortaleza, Brasil, 2012), în colaborare cu Luciano Maia; * Trei Poeme din Europa - Three Poems from Europa (Ed. Pelerin, București, 2013), volum de poezie multilingv - în 42 de limbi vorbite în Europa) * Cânt de Iubire - Song of Love - Chanson d’Amour (Ed. Pelerin, București & Ed. Destine Literare, Montreal, Canada, 2013), volum trilingv, traducere în engleză de Adrian G. Sahlean; * Cânt de Iubire - Canto de Amor (Ed. Trilce, Salamanca, Spania, 2014), traducere de Joaquín Garrigós și Moisés Castillo, ilustrații de Miguel Elías; * Dacă ai ști (Ed. Pelerin, 2015), volum multilingv (22 de poeme în 29 de limbi : albaneză, arabă, armeană, bască, bengali, catalană, cehă, chineză, engleză, franceză, georgiană, germană, greacă, hindi, idiș, indoneziană, italiană, latină, maghiară, portugheză, română, rusă, sardă, sârbă, slovacă, spaniolă, suedeză, turcă, urdu); * Doar tăcerile - Csak a hallgatásokat (Ed. Europrint, Oradea, 2015), traducere de Irén P. Tóth; * Trei Poeme din Europa - Three Poems from Europa (Sud Est Top Production, București, 2016), audiobook multilingv în limbile Uniunii Europene; * Canto d'amore (Ed. Pellicano, Roma, Italia, 2016), volum bilingv, în română-italiană, traducere de Stefano Strazzabosco; * Dacǎ - un singur poem, volum multilingvǎ (80 de limbi) (Ed. Pelerin, București, 2017); * Clipa aceea (Ed. Eikon, 2018); * Imn Existenței - Inno all'Esistenza (Ed. Rediviva, Milano,Italia, 2018), traducere de Antonio Buozzi și Luca Cipolla; * 季節 (Anotimpuri, Ed. Showwe Information Co. Taipei, Taipei, Taiwan, 2019), în chineză de Lee Kuei-shien; * Primăvara acestei clipe (Ed. Pelerin, 2019, cuvânt înainte de P. S. Timotei Prahoveanul; postfață de Părintele Ion Popescu); * If you Knew (Dar Ansana, Algeria, 2019), Arabic version by Miloud Homida); * Pentru a te găsi - Para encontrarte (Trilce, Salamanca, Spania, 2019), volum bilingv, traducere în spaniolă de Joaquín Garrigós, ilustrații de Miguel Elías, prefață de Alfredo Pérez Alencart; * Cânt de Iubire - Szerelmes Dal (Ed. eLiteratura, 2020); volum bilingv, traducere în maghiară de Irén P. Tóth; * Pelerin - Zarándok (Ed. eLiteratura, 2020), volum bilingv, traducere în maghiară de Irén P. Tóth; prefață de Gheorghe Glodeanu; * Imn Existenței - Hino à Existência (Expressão Gráfica e Editora, Fortaleza, Ceara, Brazilia, 2021), volum bilingv, traducere de Luciano Maia, prefață de Raúl Lavalle, postfață de Gheorghe Glodeanu; * No instante do Encontro (În clipa regăsirii, Labirinto, Fafe, Portugalia, 2021), traducere și prefață de Victor Oliveira Mateus; * De ce? (Ed. Eikon, 2021), volum multilingv (24 de limbi), prefață de Horia Gârbea; postfață de Dușița Ristin; * נשמה לידער (Poezii de suflet, Ed. Saga Publishing, Israel, 2021), volum în limba idiș cuprinzând poezii de Mihai Eminescu și Elena Liliana Popescu, selecție și traducere de Saul Leizer și poezii de Saul Leizer; * Cânt de Iubire - Canto de Amor (Ed. eLiteratura, 2022); volum bilingv, traducere în portugheză de Luciano Maia; * Tu - You (Ed. Pelerin, București, 2023), volum multilingv (50 de limbi), prefață de Dariusz Pacak, postfață de Dagmar Mária Anoca; * Acropolis (Ed. Pelerin, București, 2023), volum multilingv (25 de limbi), prefață de Theodor Damian, postfață de Anca Irina Ionescu; * Pelerin - Pellegrino (Ed. eLiteratura, 2023); volum bilingv, traducere în italiană de Luca Cipolla; prefață de Antonio Buozzi; * Prin poezie spre noi înșine. Dialoguri (Ed. Eikon, 2024), prefață de Valentin Emil Mușat, postfață de Anca Irina Ionescu 1usmyrj06p7mf4e00zwuaqde157pjg9 104 31445 143687 110177 2025-06-04T07:41:37Z Monedula 18856 typos 143687 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Monedula" />{{rh|ȘAPTE CONFERINȚE||}}</noinclude>In parentesă pot spune că oricine judecă America așa cum o judecă d. Siegfried, ca un lucru foarte simplu, care se poate interpreta franțuzește, pe linii drepte, greșește foarte mult. America e un lucru foarte complicat, și pentru Americani, și cu atât mai mult pentru străini, un lucru care se schimbă mereu; astăzi este ceva, după trecere de câteva decenii va fi ceva cu totul deosebit. Și mai ales o parte a Americei. Imprejurările care au creat America sânt împrejurări atât de răpede schimbătoare, amestecate cu întoarceri de front așa de iuți și așa de neprevăzute, încât despre America trebuie să vorbești totdeauna într’o formă dubitativă, lăsând totdeauna anumite orizonturi deschise, ferindu-te foarte mult a precisa. Dacă precisezi rău, în special vorbind unui auditoriu american, se supără, și nu e un motiv să supărăm oamenii; dar nu numai că poți supăra, dar se poate întâmpla ca precisarea ta să fie falsă, cum e casul celor mai mulți călători francesi. Deci, eu cred că rasa care va ieși din acest amestec va fi o rasă admirabilă, care începe să se arăte astăzi, dar nu în fabrici. Aceasta este un adevăr, pe care, ca Român, îl simt mai mult decât alții, ai căror conaționali sânt întrebuințați la un lucru mai ușor, mai bine plătit, mai puțin storcător de puteri, dar eu, care am văzut miseria din oțelării, care am văzut Români lucrând supt o ploaie de scântei, cu pielea goală, urmărind cu ochii, oricari ar fi ochelarii cari se interpun între bieții lor ochi și flacăra cumplită a oțelului în fusiune, topirea oțelului înainte de a-l turna în forme, eu care am văzut pe acești lucrători români mutilați și distruși fisicește, bărbați ca și femei, nu pot să zic altceva decât ceia ce am încercat. Nu în lumea aceasta a suferinții se poate găsi un tip al Americanului de mâne. Dar, când lucrurile se vor așeza, când nu se va cere, prin perfecționarea mașinismului, corpului omenesc sforțări fără nume, ca astăzi, acest tip, rasa aceasta nouă, va<noinclude>{{rh|''188''||}} <references/></noinclude> 16udp8oamb5mgornxiyfqqry72ncmc2 102 45956 143684 141005 2025-06-03T23:33:40Z TiberiuFr25 11409 legătură 143684 wikitext text/x-wiki {{AutorWikidata |index-alfabetic = P }} ==Volume== * ''Probleme de bază ale României'', 1944 * ''Un veac de frământări sociale, 1821-1907'', 1945 * ''[[Sub trei dictaturi]]'', 1945 * ''Curente și tendințe în filosofia românească'', 1946 4wtkrr5lijibwm3v51ia80jbqdo5g83 104 47105 143637 143624 2025-06-03T13:47:08Z TiberiuFr25 11409 143637 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>{{Casetă centrată/s|width=25em|style=color: var(--color-destructive--hover, #9f3526); font-size: 83%}} {{C|'''Spicuiri din presă despre volumul „PROBLEMELE DE BAZĂ ALE ROMANIEI”'''}} D-l Lucrețiu Patrașcanu a dat la iveală o carte scrisă în timpul domiciliului obligator la Poiana Țapului, în care cercetează problemele actuale ale României și analizează structura și evoluția economiei românești. Analiza ce o face este sprijinită pe o bogată documentare și statistici, care ilustrează o preocupare serioasă de a studia științific realitățile din țara noastră și plecând dela datele economice, să traseze drumul viitorului. Rar o carte atât de clar scrisă. {{dreapta|(''Bursa'', 1.XI.1944)}} Lucrarea d-lui Lucrețiu Patrașcanu irumpe brusc în cea mai deplină actualitate, punând în fața societății românești o oglindă necruțătoare. Redactată cu acea obiectivitate voită, științifică de către doctrinari marxiști, cartea are totuși virulența unui pamflet… Cartea e menită să stârnească discuții și va fi desigur pe larg desbătută. {{Dreapta|(''Revista Fundațiilor Regale'', XII.1944)}} „Problemele de bază ale României” — este o carte de studiu, frumos scrisă, științific gândită și care trebue să rămână în biblioteca fiecăruia din noi, alături de volumele economiștilor cunoscuți și consacrați. Este o lucrare originală și prețioasă. {{dreapta|(''Tribuna'', 8.XII.1944)}} Invităm la lectura cărții, cititorii cari vor să se orienteze just în problematicele economico-politice ale României și cari sunt dispuși să mediteze în jurul drumului pe care țara și poporul nostru au mers. {{dreapta|(''România Liberă'', 11.XII.1944)}} Studiul d-lui Lucrețiu Patrașcanu asupra problemelor de bază este instructiv și trebue să fie citit de toți cei care se interesează, spre a-și înfățișa realitatea netăgăduită a tragediei noastre, dar și nădejdea într’o îndrumare mai bună a nouei societăți pe calea progresului firesc al democrației socialiste. {{dreapta|(''Universul'', 1.I.1945)}} {{Casetă centrată/e}}<noinclude><references/></noinclude> qqg0w5n8exnoji98rvfhjhgk00hoqrx 143678 143637 2025-06-03T23:26:07Z TiberiuFr25 11409 143678 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>{{Casetă centrată/s|width=25em|style=color: var(--color-destructive--hover, #9f3526); font-size: 83%}} {{C|'''Spicuiri din presă despre volumul „PROBLEMELE DE BAZĂ ALE ROMÂNIEI”'''}} D-l Lucrețiu Patrașcanu a dat la iveală o carte scrisă în timpul domiciliului obligator la Poiana Țapului, în care cercetează problemele actuale ale României și analizează structura și evoluția economiei românești. Analiza ce o face este sprijinită pe o bogată documentare și statistici, care ilustrează o preocupare serioasă de a studia științific realitățile din țara noastră și plecând dela datele economice, să traseze drumul viitorului. Rar o carte atât de clar scrisă. {{dreapta|(''Bursa'', 1.XI.1944)}} Lucrarea d-lui Lucrețiu Patrașcanu irumpe brusc în cea mai deplină actualitate, punând în fața societății românești o oglindă necruțătoare. Redactată cu acea obiectivitate voită, științifică de către doctrinari marxiști, cartea are totuși virulența unui pamflet… Cartea e menită să stârnească discuții și va fi desigur pe larg desbătută. {{Dreapta|(''Revista Fundațiilor Regale'', XII.1944)}} „Problemele de bază ale României” — este o carte de studiu, frumos scrisă, științific gândită și care trebue să rămână în biblioteca fiecăruia din noi, alături de volumele economiștilor cunoscuți și consacrați. Este o lucrare originală și prețioasă. {{dreapta|(''Tribuna'', 8.XII.1944)}} Invităm la lectura cărții, cititorii cari vor să se orienteze just în problematicele economico-politice ale României și cari sunt dispuși să mediteze în jurul drumului pe care țara și poporul nostru au mers. {{dreapta|(''România Liberă'', 11.XII.1944)}} Studiul d-lui Lucrețiu Patrașcanu asupra problemelor de bază este instructiv și trebue să fie citit de toți cei care se interesează, spre a-și înfățișa realitatea netăgăduită a tragediei noastre, dar și nădejdea într’o îndrumare mai bună a nouei societăți pe calea progresului firesc al democrației socialiste. {{dreapta|(''Universul'', 1.I.1945)}} {{Casetă centrată/e}}<noinclude><references/></noinclude> g8hkye3bsugb1y4cifv6cwebe0fid2d 104 47109 143640 143628 2025-06-03T14:09:00Z TiberiuFr25 11409 143640 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>{{C|{{X-mai mare|{{lsp|0.3em|CUPRINSU|L}}}}}} {{TOC început|compact=da}} {{TOC rând 2punct-1|[[Sub trei dictaturi/Prefață|Prefața]]|numărpagină=5|decalaj=2}} {{TOC rând 2punct-1|[[Sub trei dictaturi/Capitolul 1|Dictatura regelui Carol al II-lea și profitorii ei]]|numărpagină=7|decalaj=2}} {{TOC rând 2punct-1|[[Sub trei dictaturi/Capitolul 2|Extrema dreapta din România și cei care au sprijinit-o]]|numărpagină=36|decalaj=2}} {{TOC rând 2punct-1|[[Sub trei dictaturi/Capitolul 3|Structura politică a României în ajunul loviturii de stat]]|numărpagină=65|decalaj=2}} {{TOC rând 2punct-1|[[Sub trei dictaturi/Capitolul 4|Pentruce o dictatură regală și nu una gardistă?]]|numărpagină=104|decalaj=2}} {{TOC rând 2punct-1|[[Sub trei dictaturi/Capitolul 5|Dictatura regală se consolidează]]|numărpagină=131|decalaj=2}} {{TOC rând 2punct-1|[[Sub trei dictaturi/Capitolul 6|Prăbușirea dictaturii regale]]|numărpagină=148|decalaj=2}} {{TOC rând 2punct-1|[[Sub trei dictaturi/Capitolul 7|Cinci luni de guvernare legionară]]|numărpagină=179|decalaj=2}} {{TOC rând 2punct-1|[[Sub trei dictaturi/Capitolul 8|Falimentul guvernării legionare și instaurarea dictaturii militaro-fasciste]]|numărpagină=216|decalaj=2}} {{TOC sfârșit}}<noinclude><references/></noinclude> jzt1ky1dtpqvaj0wtm3iohzktou0vrt 10 47114 143633 2025-06-03T13:28:35Z TiberiuFr25 11409 Pagină nouă: <includeonly><span class="wst-serif {{{class|{{{clasă|}}}}}}" style="font-family:serif;">{{{1}}}</span></includeonly><noinclude> {{Documentație}} <!-- Categories go on the /doc subpage, and interwikis go on Wikidata. --> </noinclude> 143633 wikitext text/x-wiki <includeonly><span class="wst-serif {{{class|{{{clasă|}}}}}}" style="font-family:serif;">{{{1}}}</span></includeonly><noinclude> {{Documentație}} <!-- Categories go on the /doc subpage, and interwikis go on Wikidata. --> </noinclude> mv1t14pafuq6fwx12tgglfhu97vc2kd 10 47115 143634 2025-06-03T13:33:19Z TiberiuFr25 11409 Pagină nouă: {{subpagină documentație}} {{format tip span|clasă=wst-serif}} ==Utilizare== Acest format formatează textul utilizând un font cu [[w:serifă|serife]]. {{exemplu doc|conținut= <pre> * {{serife|Text cu serife}} </pre> * {{serife|Text cu serife}} }} ===Vezi și=== *{{f|cifre stil vechi}} <templatedata> { "params": { "1": { "label": "Textul", "required": true }, "clasă": { "description": "Alte clase HTML" } }, "description": "Formatează textul folo... 143634 wikitext text/x-wiki {{subpagină documentație}} {{format tip span|clasă=wst-serif}} ==Utilizare== Acest format formatează textul utilizând un font cu [[w:serifă|serife]]. {{exemplu doc|conținut= <pre> * {{serife|Text cu serife}} </pre> * {{serife|Text cu serife}} }} ===Vezi și=== *{{f|cifre stil vechi}} <templatedata> { "params": { "1": { "label": "Textul", "required": true }, "clasă": { "description": "Alte clase HTML" } }, "description": "Formatează textul folosind un font cu serife", "paramOrder": [ "1", "clasă" ], "format": "inline" } </templatedata> 43jscj1sng5zzsni099uh4bkc5n65l3 104 47116 143635 2025-06-03T13:39:13Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ 143635 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>{{casetă centrată|style=background-color: var(--background-color-base-fixed, #fff); padding: 1em| {{casetă centrată|style=background-color: var(--background-color-destructive, #bf3c2c); padding: 0 2em; color: var(--color-inverted-fixed, #fff)|align=center| {{Mai mare|LUCREȚIU PATRAȘCANU}} {{Xxxx-mai mare|SUB<br/>TREI<br/>DICTATURI}} {{mai mare|{{serife|{{lsp|0.5em|FORU|M}}}}}} }} }}<noinclude><references/></noinclude> jurhc08rperujw4x1ehufi5kmcvahrl 143636 143635 2025-06-03T13:43:49Z TiberiuFr25 11409 143636 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>{{casetă centrată|style=background-color: var(--background-color-base-fixed, #fff); padding: 1em; border: solid 1px var(--border-color-base, #a2a9b1)| {{casetă centrată|style=background-color: var(--background-color-destructive, #bf3c2c); padding: 0.5em 3em 0 3em; color: var(--color-inverted-fixed, #fff)|align=center| {{Mai mare|LUCREȚIU PATRAȘCANU}} {{casetă centrată|style=font-size: 300%| '''SUB<br/>TREI<br/>DICTATURI''' }} {{mai mare|{{serife|{{lsp|0.5em|FORU|M}}}}}} }} }}<noinclude><references/></noinclude> 4kweuzvpi205p9kj20oym9hd72wz317 104 47117 143638 2025-06-03T13:59:12Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143638 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>{{c/s}} {{mai mare|LUCRETIU PATRAȘCANU}} {{Xxxx-mai mare|{{lsp||SU|B}}}} {{Xxxx-mai mare|{{lsp|0.1em|TREI DICTATUR|I}}}} {{fin|EDIȚIA A TREIA}} [[File:Sub trei dictaturi (1945) - illustration - page 5.png|center|70px]] {{lsp|0.4em|194|5}}<br/> {{serife|{{lsp|2em|FORU|M}}}} {{c/e}}<noinclude><references/></noinclude> 92zbg5fl9qv9btnubl5a7re0u7nhi3e 104 47118 143639 2025-06-03T14:07:07Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143639 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>{{Casetă centrată/s|width=25em|style=color: var(--color-destructive--hover, #9f3526); font-size: 83%}} {{C|'''Spicuiri din presă despre volumul „PROBLEMELE DE BAZĂ ALE ROMÂNIEI”'''}} Utilitatea cărții de față nu trebue văzută numai în valoarea ei pur științifică, ci și în tendința ei de clarificare a opiniei publice românești asupra ideologiei unui partid chemat în sfârșit la răspunderea treburilor țării, după ani de ilegalitate. Ieșită la suprafață, mișcarea comunistă arată prin paginile d-lui Patrașcanu că posedă dela început o solidă armătură științifică de concepții asupra tuturor marilor chestiuni social-economice ale României. Lucrarea de față conține o sociologie românească, o filosofie a istoriei și o politică în sensul cel mai înalt al cuvântului. Alături de lucrările lui [[Autor:Constantin Dobrogeanu-Gherea|Gherea]], [[Autor:Constantin Stere|C. Stere]], [[Autor:Ștefan Zeletin|St. Zeletin]] și [[Autor:Virgil Madgearu|Virgil Madgearu]], „Problemele de bază ale României” vor rămâne ca o carte de bază în explicarea fenomenului românesc. {{dreapta|(''Viața Romînească'', XII.1944)}} Autorul este un spirit lucid și metodic. Deși cercetarea sa îmbrățișează un material vast (economie, finanțe, agricultură, politică…), deși se sprijină pe o documentare foarte variată și minuțioasă, expunerea este limpede, iar liniile generale se desprind cu preciziune. Oricare ar fi orientarea sau poziția politică a cititorului, un lucru e sigur: cartea D-lui Patrașcanu ridică probleme pe care nimeni nu le poate ignora. Este un prilej de clarificare generală. Este un mod de a pune din nou problema întregii structuri a Statului și Societății românești. O asemenea carte e un eveniment. Un asemenea eveniment nu poate fi escamotat prin tăcere. {{dreapta|(''Timpul'', 30.XI.1944)}} Lectura cărții constitue o plăcere pentru orice intelectual înclinat să dea atențiune problemelor sociale și economice. {{dreapta|(''Torța'', 7.I.1945)}} Lucrarea este expresia unei lucidități politice, a unei gândiri care pleacă dela realități și folosește la orientarea și lămurirea maselor muncitorești ca și a oricărui cititor. {{dreapta|(''Orizont'', 15.XII.1944)}} {{Casetă centrată/e}}<noinclude><references/></noinclude> ohlqiq6qmnz6mbmlhd621jfg3kukzy0 104 47119 143641 2025-06-03T14:13:55Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143641 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>{{c/s}} {{Mai mare bloc/s}} CAPITOLUL I DICTATURA REGELUI CAROL AL II-LEA ȘI PROFITORII EI {{sep|1em}} ''Lovitura de stat și substratul ei'' {{mai mare bloc/e}}{{c/e}} In noaptea de 10 Fevruarie 1938, regele Carol al II-lea a suprimat Constituția din 1923, desființând regimul parlamentar, așa cum funcționase dela 1866, și instaură o dictatură cu caracter personal. Toate puterile în stat au fost concentrate în mâna sa. Decretele regale căpătau, nemijlocit, putere de lege. Ridicarea inamovibilității întregului corp funcționăresc — dar mai ales a magistraturii — asigura omnipotența executivului nu numai asupra aparatului administrativ, dar și asupra puterii judecătorești. Toate drepturile și libertățile publice au fost desființate, iar partidele politice scoase afară din lege. Cenzura fu înăsprită. Starea de asediu, legalizată, deveni regimul de drept al țării. Instaurarea dictaturii regale marca o cotitură în evoluția României. Se încerca în acest chip soluționarea tuturor problemelor născute din criza manifestată atât pe teren politic cât și social, în ultimii ani ai guvernării Partidului Liberal, între 1933 și 1937. {{nop}}<noinclude>{{rh|||7}}</noinclude> 19f0p9aoduh5ltgf6zg1nq809svc2bs 143677 143641 2025-06-03T23:25:28Z TiberiuFr25 11409 143677 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>{{c/s}} {{Mai mare bloc/s}} CAPITOLUL I DICTATURA REGELUI CAROL AL II-LEA ȘI PROFITORII EI {{sep|2em}} {{dhr}} ''Lovitura de stat și substratul ei'' {{mai mare bloc/e}}{{c/e}} In noaptea de 10 Fevruarie 1938, regele Carol al II-lea a suprimat Constituția din 1923, desființând regimul parlamentar, așa cum funcționase dela 1866, și instaură o dictatură cu caracter personal. Toate puterile în stat au fost concentrate în mâna sa. Decretele regale căpătau, nemijlocit, putere de lege. Ridicarea inamovibilității întregului corp funcționăresc — dar mai ales a magistraturii — asigura omnipotența executivului nu numai asupra aparatului administrativ, dar și asupra puterii judecătorești. Toate drepturile și libertățile publice au fost desființate, iar partidele politice scoase afară din lege. Cenzura fu înăsprită. Starea de asediu, legalizată, deveni regimul de drept al țării. Instaurarea dictaturii regale marca o cotitură în evoluția României. Se încerca în acest chip soluționarea tuturor problemelor născute din criza manifestată atât pe teren politic cât și social, în ultimii ani ai guvernării Partidului Liberal, între 1933 și 1937. {{nop}}<noinclude>{{rh|||7}}</noinclude> iihzp416vtm7gcwtgin56bsvdtwq6gu 104 47120 143642 2025-06-03T14:16:40Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143642 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>Este necesar să accentuăm dela început că înlocuirea vechiului regim parlamentar printr’unul dictatorial, avea cauze mai adânci decât cele care apăreau la suprafața vieții publice. Aceste cauze erau nu numai de natură politică, ci, am putea spune, în primul rând de natură economică și rezultau din schimbările intervenite în ultimii ani în acest domeniu. Ele erau însoțite de un proces de diferențiere petrecut în sânul burgheziei românești. Pentrucă, titulatura sub care este cunoscut noul regim — „dictatură regală” sau „guvernare personală” — nu trebuie să înșele pe nimeni. O nouă formă politică, pe care o îmbracă guvernarea unei țări, cadrul economic-social rămânând același, nu reprezintă o persoană, fie ea chiar „de drept divin”, ci este, în primul rând, expresia unor relații de forță între guvernați și guvernanți, precum și între diferitele grupări din rândurile acestora din urmă. ''Noua formă de guvernare impusă prin lovitura de stat dela 10 Fevruarie nu numai că nu făcea excepție dela această regulă, dar oferea o elocventă ilustrație a temeiniciei ei.'' Analiza structurii economiei românești, astfel cum se prezenta la începutul anului 1938, indică în mod clar nu doar pe autorii materiali ai loviturii de stat — ceea ce nu prezintă o prea mare importanță — cât mai ales pe beneficiarii „noii ordini”. Regele și camarila lui nu erau decât exponenții intereselor unor anumite clici capitaliste, creiate și crescute în cadrul însuși al burgheziei românești. Această clică își avea soarta legată de rapida dezvoltare pe care industrializarea țării o luase în cadrul economiei naționale, în ultimul deceniu premergător evenimentelor din Fevruarie 1938. Iar în limitele acestei industrializări generale, trebuesc subliniate progresele rapide ale industriei grele. După 1918, dar mai ales după lichidarea crizei din 1929, am asistat în România la creșterea absolută și relativă a potențialului industrial. In toate compartimentele industriei, observăm o creștere rapidă a forței motrice întrebuințate, a numărului de muncitori, a capitalului investit, a volumului și<noinclude>{{rh|8||}}</noinclude> 5fwq3wruuho72w4tinv55bpktayfuiy 104 47121 143643 2025-06-03T14:20:49Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143643 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>valorii producției. Toate cifrele index, arată la aceste capitole creșteri de sută la sută în mai puțin de un deceniu. E destul să ilustrăm aceasta prin indicarea valorii producției industriale, care dela 32,4 miliarde lei în 1932, ajunge la 64,5 miliarde lei în 1937. {{dhr}} {{C|{{Mai mare|''Industria grea în progres''}}}} {{dhr}} In cadrul economiei românești, crește importanța industriei în deceniul posterior crizei din 1929. Progresul realizat de industria grea a schimbat în același timp raportul de forță dintre diferitele grupări deținătoare ale posturilor de comandă în marea industrie. In adevăr, asistăm până la 1937 la o rapidă desvoltare în special a industriei grele metalurgice. Acest lucru trebue subliniat, deoarece el s’a dovedit generator al unei întregi serii de fenomene, de astă dată nu economice, ci în primul rând politice. Industria metalurgică, în deosebi a armamentului și a ramurilor legate de aceasta, a luat un puternic avânt numai după 1932. De atunci însă, a făcut adevărate salturi. In anul 1928, România a importat spre prelucrare, neexistând fier suficient în țară, 6.000 tone de minereuri, inclusiv fierul vechiu. In 1937, acest import a crescut la 122.000 tone. Importul de semi-fabricate metalurgice, care în 1929 era de 189.000 tone, scade în 1937 la 23.000 tone, pe când importul laminatelor înregistrează în același răstimp o scădere dela {{SIC|87.0000|87.000}} tone la 12.000. In schimb, producția oțelului crește, în timp de cinci ani — dela 1932 la 1937 — cu 125%, procent cu mult întrecut de producția de fontă și de minereu de fier. Dar nu numai cifrele privitoare la import-export sau la producție înregistrează progresul industriei metalurgice. In anii anteriori loviturii de stat, cea mai mare parte a capitalului nou investit, a luat drumul industriei metalurgice grele. Investirile de capital cresc dela 2,1 miliarde lei în 1927<noinclude>{{rh|||9}}</noinclude> a7e9cjum9y3gm92kqqouov95yoep204 104 47122 143644 2025-06-03T14:24:28Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143644 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>la 5,7 miliarde în 1938. Ziarul economic „Excelsior” nota în Mai 1938: „Noile investiții nu se îndreaptă spre toate ramurile de producție, ci aproape numai spre următoarele ramuri ale industriei naționale: metalurgică, textilă, extractivă și chimică”. Iar președintele „Uniunii Industriilor Metalurgice și Miniere din România”, în raportul făcut pe anul 1937, sublinia și el: „In perioada de redresare, după 1932, fenomenul specific dela noi îl constitue sporul însemnat al investițiilor industriale, mai ales în scopul creerii unei industrii puternice de echipament și armament… Anul 1987 a însemnat în special pentru industria metalurgică, o perioadă de investiții. Programul de înzestrare și perfecționare se va desfășura pe o perioadă de timp mult mai mare”. Fapte concrete dovedeau justețea acestor afirmații. In adevăr, în acel an au intrat în activitate trei noi cuptoare înalte, cele opt ale Reșiței lucrând cu deplin randament. Industria fierului activa cu 60,8% din capacitatea ei de producție, ''cea mai înaltă din ultimii doisprezece ani''. Șaisprezece turnătorii de fontă satisfăceau nevoile pieții românești, în întregime. {{dhr}} {{c|{{mai mare|Finanțarea industriei românești până la 1931}}}} {{dhr}} Inainte de a face bilanțul politic al acestei înșirări de cifre, este necesar să deschidem o paranteză și să analizăm cea de-a doua parte a problemei industriei românești: finanțarea ei. Până în anul 1930, adică până în ajunul declanșării crizei bancare și de credit pe scară mondială și națională, se puteau urmări cu ușurință sursele de finanțare ale industriei românești. Indiferent de origina capitalului investit — autohtonă sau străină — el găsea drumul industriei aproape exclusiv prin intermediul băncilor. Intre capitalul bancar și industria românească, existau deci cele mai strânse legături. Marile bănci din București controlau de fapt întreaga industrie, cu excepția celei petrolifere, și a unor întreprinderi izolate, miniere și metalurgice, din Ardeal. Industria petroliferă era încorporată<noinclude>{{rh|10||}}</noinclude> 4w14q8cy5cjf37coe6txpqpdzilvlx6 143645 143644 2025-06-03T14:24:53Z TiberiuFr25 11409 143645 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>la 5,7 miliarde în 1938. Ziarul economic „Excelsior” nota în Mai 1938: „Noile investiții nu se îndreaptă spre toate ramurile de producție, ci aproape numai spre următoarele ramuri ale industriei naționale: metalurgică, textilă, extractivă și chimică”. Iar președintele „Uniunii Industriilor Metalurgice și Miniere din România”, în raportul făcut pe anul 1937, sublinia și el: „In perioada de redresare, după 1932, fenomenul specific dela noi îl constitue sporul însemnat al investițiilor industriale, mai ales în scopul creerii unei industrii puternice de echipament și armament… Anul 1987 a însemnat în special pentru industria metalurgică, o perioadă de investiții. Programul de înzestrare și perfecționare se va desfășura pe o perioadă de timp mult mai mare”. Fapte concrete dovedeau justețea acestor afirmații. In adevăr, în acel an au intrat în activitate trei noi cuptoare înalte, cele opt ale Reșiței lucrând cu deplin randament. Industria fierului activa cu 60,8% din capacitatea ei de producție, ''cea mai înaltă din ultimii doisprezece ani''. Șaisprezece turnătorii de fontă satisfăceau nevoile pieții românești, în întregime. {{dhr}} {{c|{{mai mare|''Finanțarea industriei românești până la 1931''}}}} {{dhr}} Inainte de a face bilanțul politic al acestei înșirări de cifre, este necesar să deschidem o paranteză și să analizăm cea de-a doua parte a problemei industriei românești: finanțarea ei. Până în anul 1930, adică până în ajunul declanșării crizei bancare și de credit pe scară mondială și națională, se puteau urmări cu ușurință sursele de finanțare ale industriei românești. Indiferent de origina capitalului investit — autohtonă sau străină — el găsea drumul industriei aproape exclusiv prin intermediul băncilor. Intre capitalul bancar și industria românească, existau deci cele mai strânse legături. Marile bănci din București controlau de fapt întreaga industrie, cu excepția celei petrolifere, și a unor întreprinderi izolate, miniere și metalurgice, din Ardeal. Industria petroliferă era încorporată<noinclude>{{rh|10||}}</noinclude> rzslpyl1jz37ato6d7cks0z0lmx9jrd 0 47123 143646 2025-06-03T14:31:01Z TiberiuFr25 11409 Pagină nouă: {{titlu | titlu = Sub trei dictaturi | autor = Lucrețiu Pătrășcanu | traducător = | secțiune = | anterior = | următor = [[/Prefață/]] | an = 1945 | note = Editura Forum, ediția a III-a }} <pages index="Sub trei dictaturi (Lucrețiu Pătrășcanu, 1945).pdf" include="1" /> {{ppb}} <pages index="Sub trei dictaturi (Lucrețiu Pătrășcanu, 1945).pdf" include="5" /> {{ppb}} <pages index="Sub trei dictaturi (Lucrețiu P... 143646 wikitext text/x-wiki {{titlu | titlu = Sub trei dictaturi | autor = Lucrețiu Pătrășcanu | traducător = | secțiune = | anterior = | următor = [[/Prefață/]] | an = 1945 | note = Editura Forum, ediția a III-a }} <pages index="Sub trei dictaturi (Lucrețiu Pătrășcanu, 1945).pdf" include="1" /> {{ppb}} <pages index="Sub trei dictaturi (Lucrețiu Pătrășcanu, 1945).pdf" include="5" /> {{ppb}} <pages index="Sub trei dictaturi (Lucrețiu Pătrășcanu, 1945).pdf" include="261" /> {{ppb}} {{reclame| <pages index="Sub trei dictaturi (Lucrețiu Pătrășcanu, 1945).pdf" include="6" /> {{ppb}} <pages index="Sub trei dictaturi (Lucrețiu Pătrășcanu, 1945).pdf" include="2" /> {{ppb}} <pages index="Sub trei dictaturi (Lucrețiu Pătrășcanu, 1945).pdf" include="263" /> {{ppb}} <pages index="Sub trei dictaturi (Lucrețiu Pătrășcanu, 1945).pdf" include="262" /> }} {{control de autoritate|Google=8YL-MAAACAAJ}} {{DP-expirat}} ofumlefzixonbhzlkkxq8lm37erc3is 0 47124 143647 2025-06-03T14:31:58Z TiberiuFr25 11409 Pagină nouă: {{titlu | titlu = Sub trei dictaturi | autor = Lucrețiu Pătrășcanu | traducător = | secțiune = Prefață | anterior = [[../|Cuprins]] | următor = [[../Capitolul 1/]] | an = 1945 | note = }} <pages index="Sub trei dictaturi (Lucrețiu Pătrășcanu, 1945).pdf" include="7-8" /> 143647 wikitext text/x-wiki {{titlu | titlu = Sub trei dictaturi | autor = Lucrețiu Pătrășcanu | traducător = | secțiune = Prefață | anterior = [[../|Cuprins]] | următor = [[../Capitolul 1/]] | an = 1945 | note = }} <pages index="Sub trei dictaturi (Lucrețiu Pătrășcanu, 1945).pdf" include="7-8" /> 5fjbdipg90qjp0zccl74qr4ltz6j7y7 0 47125 143648 2025-06-03T14:32:55Z TiberiuFr25 11409 Pagină nouă: {{titlu | titlu = Sub trei dictaturi | autor = Lucrețiu Pătrășcanu | traducător = | secțiune = Capitolul 1 | anterior = [[../Prefață/]] | următor = [[../Capitolul 2/]] | an = 1945 | note = }} <pages index="Sub trei dictaturi (Lucrețiu Pătrășcanu, 1945).pdf" include="9-37" /> 143648 wikitext text/x-wiki {{titlu | titlu = Sub trei dictaturi | autor = Lucrețiu Pătrășcanu | traducător = | secțiune = Capitolul 1 | anterior = [[../Prefață/]] | următor = [[../Capitolul 2/]] | an = 1945 | note = }} <pages index="Sub trei dictaturi (Lucrețiu Pătrășcanu, 1945).pdf" include="9-37" /> 66v1xa3s8oqk6w515p4tef12scxsctt 143661 143648 2025-06-03T21:53:45Z TiberiuFr25 11409 143661 wikitext text/x-wiki {{titlu | titlu = Sub trei dictaturi | autor = Lucrețiu Pătrășcanu | traducător = | secțiune = Capitolul 1 | anterior = [[../Prefață/]] | următor = [[../Capitolul 2/]] | an = 1945 | note = }} <pages index="Sub trei dictaturi (Lucrețiu Pătrășcanu, 1945).pdf" include="9-37" /> {{ppb}} {{referințe mici}} r3hlt3a1y53vk0g88kqtp4z2h1iis8j 143683 143661 2025-06-03T23:32:47Z TiberiuFr25 11409 143683 wikitext text/x-wiki {{titlu | titlu = Sub trei dictaturi | autor = Lucrețiu Pătrășcanu | traducător = | secțiune = Capitolul 1: Dictatura regelui Carol al II-lea și profitorii ei | anterior = [[../Prefață/]] | următor = [[../Capitolul 2/]] | an = 1945 | note = }} <pages index="Sub trei dictaturi (Lucrețiu Pătrășcanu, 1945).pdf" include="9-37" /> {{ppb}} {{referințe mici}} 1e176wygkf39lqgdxlh6z5us62liooe 104 47126 143649 2025-06-03T14:49:52Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143649 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>în mare parte trusturilor mondiale și depindea direct de Londra, New-York, Paris sau Amsterdam, nefiind legată decât foarte slab de piața capitalurilor românești. Unele întreprinderi din Ardeal și-au văzut o parte din acțiunile stăpânite până atunci de posesorii unguri sau germani, trecute chiar a doua zi după încheerea păcii din 1918, în portofoliul câtorva mari bănci engleze și franceze. Acesta era cazul „Reșiței”, „Petroșanilor”, „Gazului metan”, etc. In privința finanțării industriei românești, în totalitatea ei, este semnificativă activitatea desfășurată de cele două mari bănci bucureștene: „Banca Românească” și „Banca de Credit Român”. „Banca Românească” avea în 1929 un capital de 280 milioane lei, rezervele însumând și ele o sumă aproape egală. Cercetând bilanțul ei din acel an, reese că era interesată în activitatea altor 28 de bănci, care mânuiau în total un capital de jumătate de miliard lei. Deasemeni participa la finanțarea a șapte din cele mai importante întreprinderi metalurgice (printre care ''Astra, Reșița, Lemaître''), la șase societăți de construcție, la două societăți pentru transport, la patru întreprinderi alimentare, la trei mari fabrici textile, și la paisprezece diverse. Posturile din bilanțul băncii, care constituiau mijloacele de finanțare industrială (participație, portofoliu și conturi curente) însumau, în 1930, cifra de 3,5 miliarde lei. „Banca de Credit Român” care, spre deosebire de „Banca Românească”, lucra cu capital străin, fiind în strânsă legătură cu „Banque de Paris et des Pays-Bas”, „Mendelsohn & Co. Berlin”, „Kleinwort Sons & Co. Londra” avea în 1929 un capital de 400 milioane lei și 334 milioane lei rezerve. Această bancă participa și controla nouă mari întreprinderi textile, în frunte cu Buhuși, Prejmer și Dorobanțul, șapte mari întreprinderi metalurgice, patru întreprinderi petrolifere și miniere, șase forestiere, cinci alimentare și zece diverse. Participațiile, scontul și conturile curente însumau în bilanțul anului 1929 suma de 2,6 miliarde lei. {{nop}}<noinclude>{{rh|||11}}</noinclude> bybilliximwgsopsn8swzxruajswiue 104 47127 143650 2025-06-03T14:59:26Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143650 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>Tabloul pe care îl înfățișează activitatea acestor două mari bănci în calitatea lor de finanțatoare de industrii este concludent pentru întregul mare capital bancar, activ în România în ajunul crizei, izbucnite cu un an mai târziu. {{dhr}} {{c|{{mai mare|''Criza de credit și urmările ei''}}}} {{dhr}} Această criză începută în Mai 1931 a avut și în România însemnate urmări. Au fost atinse, în primul rând, acele instituții bancare și acele mari bănci care lucrau cu capital străin sau își aveau punctele lor de reazim și rezistență în afara granițelor țării. Astfel, două din cele șase mari bănci din București — „Marmorosch Blank & Co.” și „Banca Bercovici” — s’au găsit în stare de faliment, atrăgând după ele falimentul sau lichidarea silită a unei serii de bănci mijlocii sau mici cu care se găseau în strânse legături. Alte două bănci mari din cele șase: „Banca de Credit Român” și „Banca Comercială”, s’au resimțit puternic de efectul crizei mondiale, dar prăbușirea lor a fost împiedecată la timp. Capitalul bancar din România a suferit lovituri și din alte direcții. Criza industrială, dar îndeosebi criza agrară de mari proporții izbucnită tot atunci, au zdruncinat situația marilor bănci, deși indirect și nu în egală proporție. Criza industrială s’a făcut simțită mai ales în activitatea marilor bănci din București, finanțatoarele principale ale industriei românești. Insolvabilitatea aproape totală a țărănimii a cauzat însă — și aceasta cu efect imediat — prăbușirea unui mare număr de bănci mijlocii și mici, care făcuseră operații în lumea satelor. Trebue notat că, din totalitatea creanțelor intrate în conversiune, care priveau proprietatea sub 10 ha., 45,8% erau în portofoliul băncilor particulare. Intre anul 1931 și 1933, se înregistrează o adevărată avalanșă de falimente, între băncile mici și mijlocii. Acestea, la rândul lor, aveau strânse legături cu marile bănci din Capitală, așa încât dificultățile lor au atins în mod direct și pe acestea din urmă. {{nop}}<noinclude>{{rh|12||}}</noinclude> atwwdt04agafk5j8ovyoqgukjxwume3 104 47128 143651 2025-06-03T21:02:57Z TiberiuFr25 11409 Proofread 143651 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>Rezultatul acestor răsturnări a fost o retragere masivă de depozite — 23,2 miliarde lei în câteva săptămâni — urmate de o paralizare a întregii vieți financiare, apărând totodată și toate semnele evidente ale neîncrederii publicului față de instituțiile bancare. A urmat, datorită pierderii de capital și restrângerii mijloacelor de finanțare străine venite pe calea depozitelor și contului curent, o îngrădire a sferei de influență a capitalului bancar pe piața internă. Ingrădirea apare în special la capitolul privind finanțarea industriei. Vom ilustra aceasta citând din nou bilanțurile băncilor de care ne-am ocupat mai sus: „Banca Românească” și „Banca de Credit Român”. La sfârșitul crizei, fondurile de finanțare ale celei dintâi scad la 2,9 miliarde lei, dela 3,5 miliarde în 1929. Iar la cea de-a doua, aceste mijloace însumează 1,7 miliarde lei, față de 2,6 miliarde, câte erau înainte de criză. Participările industriale, trecute ca atare în bilanțuri scad dela 3,6 miliarde în 1931 la 1,2 miliarde lei în 1938, adică cu 69%. Dar nu numai aceste cifre dovedesc slăbirea poziției capitalului bancar pe piața internă. Alte două împrejurări, deși diferite ca origină, au dus la același rezultat. In primul rând, legăturile băncilor românești cu marile întreprinderi financiare din Apus, suferă puternice lovituri. Afluxul de capital străin aproape că încetează. Crahul ''Kredit Anstalt''-ului din Viena și al altor întreprinderi din Centrul Europei, care făceau oficiul de a replasa pe piețile din sud-estul Europei împrumuturile contractate din apus sau de peste Ocean, și-au încetat operațiile. Apoi, o serie întreagă de măsuri legislative luate la noi în țară, pentru îngrădirea efectelor crizei, cum a fost Legea Concordatului Preventiv și a Conversiunii Datoriilor Agrare, subliniind directa intervenție a Statului în materie de credit, răpeau deținătorilor capitalului bancar din străinătate siguranța investirilor făcute aici. In sfârșit, au intervenit restricțiile valutare, generalizate în mai<noinclude>{{rh|||13}}</noinclude> kaqc4vph6vulgo7nhqmyojuv2jd4obj 104 47129 143652 2025-06-03T21:06:03Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143652 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>toate țările din Central Europei, care au restrâns și mai mult libera circulație a capitalului bancar vagabond. Toate aceste momente au dus la o deplasare în raportul de forță în cadrul capitalului bancar activ în România, întărind în special poziția „Băncii Naționale”, care prin reescontul ei rămânea aproape singura sursă de finanțare a băncilor aflate încă în viață, după furtună. Cea de-a doua împrejurare a fost intervenția legiuitorului în reglementarea comerțului de bancă. Printr’o lege din 1935 se limitează activitatea instituțiilor financiare, mărginindu-se posibilitățile de investiție industriale, interzicându-se cumpărarea imobilelor de raport, a mărfurilor, a titlurilor și acțiunilor producătoare de dividend peste o anumită limită, etc. Aceste îngrădiri impuse pe cale de lege, își găsesc o completare prin asigurarea omnipotenței „Băncii Naționale”, care va putea exercita de acum înainte dreptul de supraveghere și control asupra întregului domeniu bancar. Situației de fapt a „Băncii Naționale” i se adaugă o consacrare legală. {{dhr}} {{C|{{mai mare|''Noile surse de finanțare ale industriei românești''}}}} {{dhr}} Dată fiind limitarea câmpului de activitate a capitalului bancar străin și autohton în România după 1931 și slăbirea mijloacelor financiare de care puteau dispune băncile aici, se impune o întrebare. De unde și-a luat capitalurile necesare noilor investiții, măririi utilajului vechiu, etc., industria autohtonă, aflată în necontenit progres tocmai în anii premergători instaurării regimului dictatorial al lui Carol al II-lea? Până în anul 1929, am văzut că o asemenea întrebare găsea un răspuns ușor și satisfăcător: atotputernicul capital bancar, el finanța și bineînțeles controla marea industrie. Instituțiile bancare constituiau colectoarele principale care strângeau capitalul lichid și-l îndreptau apoi spre diversele ramuri industriale. Dacă și după 1931 marile bănci bucureștene continuă să facă asemenea operații, măsura în care o fac<noinclude>{{rh|14||}}</noinclude> c8vbgsvyc823vep4mydhhzutokouoru 104 47130 143653 2025-06-03T21:09:44Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143653 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>este mult restrânsă. Sursele de finanțare ale marii industrii — și îndeosebi ale industriei metalurgice și grele — sunt de astă dată altele. Care anume? Pe primul plan apare Statul. Aici nu este vorba de participarea Statului în anumite întreprinderi ca acționar, fie singur, fie alături de capitalul particular, cum de pildă este cazul „Gazului metan”, al întreprinderilor miniere și metalurgice din Ardeal, etc. O asemenea participare exista și înainte de 1929, totalul capitalului investit pe această cale de către Stat în industria românească, ridicându-se la suma de 2,25 miliarde lei. Finanțarea de care ne ocupăm este de altă natură. Statul nu apare sub formă de capitalist, ci de consumator. Nu face investiții menite să producă beneficii. Din bugetul Statului, sub formă de masive avansuri, plăți anticipative de comenzi și prime de încurajare, s’au defalcat, an cu an, sume din ce în ce mai mari, puse apoi la dispoziția inițiativei particulare. O inițiativă care lua nu rareori forma de adevărat jaf în banii contribuabililor. O mare parte a industriei grele metalurgice, dar mai ales a industriei de armament a fost creată sau i s’a lărgit capacitatea de producție pe această cale. O serie întreagă de întreprinderi metalurgice, chimice, miniere, apoi pentru fabricarea materialelor de construcție — în parte și pentru textile, legate de echiparea armatei — au fost înființate din nou sau mărite prin directa intervenție a Statului. Al doilea principal finanțator al industriei în această epocă, este „Banca Națională”. „Este cert că partea cea mai importantă a resurselor de credit puse la dispoziția industriei românești, provine dela Institutul de Emisiune” afirma Madgearu în „Evoluția Economiei românești”, tocmai pentru anii care ne interesează. Prin intermediul „Societății de Credit Industrial”, „Banca Națională” a pus la dispoziția industriei autohtone sume din ce în ce mai masive. In 1937, au fost plasate în industrie circa 3,3 miliarde lei, cu aproape 70% mai mult decât în 1932. Către industria grea metalurgică și<noinclude>{{rh|||15}}</noinclude> iqcfbkpyuvqpj88hbf4mge04nx0xzip 143654 143653 2025-06-03T21:10:49Z TiberiuFr25 11409 143654 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>este mult restrânsă. Sursele de finanțare ale marii industrii — și îndeosebi ale industriei metalurgice și grele — sunt de astă dată altele. Care anume? Pe primul plan apare Statul. Aici nu este vorba de participarea Statului în anumite întreprinderi ca acționar, fie singur, fie alături de capitalul particular, cum de pildă este cazul „Gazului metan”, al întreprinderilor miniere și metalurgice din Ardeal, etc. O asemenea participare exista și înainte de 1929, totalul capitalului investit pe această cale de către Stat în industria românească, ridicându-se la suma de 2,25 miliarde lei. Finanțarea de care ne ocupăm este de altă natură. Statul nu apare sub formă de capitalist, ci de consumator. Nu face investiții menite să producă beneficii. Din bugetul Statului, sub formă de masive avansuri, plăți anticipative de comenzi și prime de încurajare, s’au defalcat, an cu an, sume din ce în ce mai mari, puse apoi la dispoziția inițiativei particulare. O inițiativă care lua nu rareori forma de adevărat jaf în banii contribuabililor. O mare parte a industriei grele metalurgice, dar mai ales a industriei de armament a fost creată sau i s’a lărgit capacitatea de producție pe această cale. O serie întreagă de întreprinderi metalurgice, chimice, miniere, apoi pentru fabricarea materialelor de construcție — în parte și pentru textile, legate de echiparea armatei — au fost înființate din nou sau mărite prin directa intervenție a Statului. Al doilea principal finanțator al industriei în această epocă, este „Banca Națională”. „Este cert că partea cea mai importantă a resurselor de credit puse la dispoziția industriei românești, provine dela Institutul de Emisiune” afirma [[Autor:Virgil Madgearu|Madgearu]] în „Evoluția Economiei românești”, tocmai pentru anii care ne interesează. Prin intermediul „Societății de Credit Industrial”, „Banca Națională” a pus la dispoziția industriei autohtone sume din ce în ce mai masive. In 1937, au fost plasate în industrie circa 3,3 miliarde lei, cu aproape 70% mai mult decât în 1932. Către industria grea metalurgică și<noinclude>{{rh|||15}}</noinclude> ee7b16cfc4j7l0ayixems1pe2m9zkwl 104 47131 143655 2025-06-03T21:14:13Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143655 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>extractivă, s’a îndreptat cea mai mare parte din acest plasament. In al treilea rând, industriile din țară, realizând mari beneficii prin intensificarea exploatării mâinii de lucru, precum și datorită sistemului protecționist excesiv de care s’au bucurat și a autarhiei practicate în exclusivul lor profit, și-au creat surse proprii de finanțare. O rapidă acumulare capitalistă a avut astfel loc, condensând un proces care, în țările înaintate, cerea decenii. „Beneficiile ridicate — scria „Buletinul Institutului de Conjunctură” la începutul anului 1938 — realizate de întreprinderi în decursul anului 1937, au format principala sursă de alimentare a investițiilor făcute în primul trimestru al anului curent”. Vom ilustra printr’un exemplu la ce sume se ridicau aceste beneficii, dacă vom arăta că în acest trimestru al anului 1938, noile investiții industriale însumau 825 milioane lei! Aceasta numai în timp de trei luni de zile. In al patrulea rând, capitalurile retrase în timpul crizei din 1931 și în anii următori, tezaurizate de particulari, au început să apară pe piață în căutare de noi plasamente. Dată fiind politica economică practicată de guvernul liberal între 1934 și 1937, industria oferea cele mai bune și sigure perspective. Din această pricină, am asistat la o adevărată avalanșă a capitalului flotant spre întreprinderile care se bucurau de sprijinul și încurajarea Statului. Numai o parte din acest capital a fost plasat în industria de construcții, fapt care a atras o înflorire trecătoare în această ramură de activitate. In sfârșit, în al cincilea rând, capitalul străin începu să se intereseze din nou de piața românească. Interesul lui este limitat și se manifestă într’un ritm discontinuu și inegal. Apoi, trebue spus dela început, de astă dată nu este vorba de capitalul străin venit pe calea exportului — calea clasică a penetrației înăuntrul zidurilor vamale ale unei țări — ci el își are origina în sumele mari de lei, provenite din importul de mărfuri în România, care neputând fi transferate în țările<noinclude>{{rh|16||}}</noinclude> knbp4bkzrj8e7vebm71s7k92rdbypjn 104 47132 143656 2025-06-03T21:17:44Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143656 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>exportatoare din cauza dificultăților valutare, au fost blocate în țară. Sa născut astfel un capital lichid, și totuși „înghețat”. Deținătorii acestui capital au preferat siguranței depozitului cu un minim de dobândă, riscul investițiilor în industria autohtonă, cu siguranța marilor beneficii pe care le dovedeau bilanțurile anuale ale celor mai multe dintre întreprinderile existente. {{dhr}} {{C|{{mai mare|''Câteva concluzii politice și nu economice''}}}} {{dhr}} Dacă schimbările intervenite in finanțarea industriei românești au avut anumite urmări economice, cele mai însemnate au fost însă de natură politică. Această latură a problemei ne interesează în mod deosebit. Monopolul puterii politice pe care îl deținea până în 1929 partidul liberal, sub conducerea familiei Brătianu, se datora, în mare parte, rolului jucat de capitalul bancar autohton în economia românească. Acest capital a fost un puternic instrument în mâna partidului liberal, în toată epoca postbelică. Atotputernicia capitalului financiar își găsea astfel un perfect echivalent în atotputernicia politică a celor care îl mânuiau și — în parte — stăpâneau. In ultimii ani, după 1932, au intervenit schimbările mai sus amintite. O bună parte din industria țării, mai ales aceea a bunurilor de consumație (alimentară, textilă, piele, hârtie, etc.), rămâne mai departe în dependență directă de capitalul autohton, recte liberal. „Banca Românească” continuă să ocupe un loc central pentru o serie întreagă de întreprinderi și creații industriale. Dar, spre deosebire de epoca anterioară anului 1929, o serie întreagă de întreprinderi industriale, fie nou înființate, fie doar reorganizate, se emancipează de capitalul bancar liberal. Ele scapă controlului, exercitat până atunci de acest capital, pentrucă nu mai depind, din punct de vedere financiar, de băncile liberale. Aceste noi sau vechi întreprinderi nici nu sunt însă creațiile capitalului străin și<noinclude>{{rh|||17}}</noinclude> 891tse20ymds3p46w9or3kdzmq8ketd 104 47133 143657 2025-06-03T21:21:31Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143657 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>nici nu găsesc principalul lor sprijin în băncile din țară, care reprezentau interesele acestuia din urmă. De altfel, așa după cum am văzut, posibilitățile de intervenție a capitalului străin după 1931 sunt mai mult decât limitate. La spatele acestor întreprinderi stă statul. Apoi stă „Banca Națională”. Deși creație liberală, deci privată, totuși încorporată de fapt, dacă nu de drept aparatului de stat, prin rolul ei, ea este chemată de astădată să servească drept finanțatoare a unor industrii, care nu mai poartă exclusiv eticheta partidului liberal. Astfel, după 1981, s’a creat în România un al doilea centru financiar important, dacă nu în concurență deschisă cu cel reprezentat de băncile liberale sau dependente de ele, dar apărut și crescut alături de el. Un centru al cărui prim exponent este Statul și bugetul lui. Acestuia i se alătură „Banca Națională”, sustrasă privilegiului exclusiv pe care îl deținea până atunci partidul liberal, în calitate de conducător efectiv al ei. Nu oamenii partidului, ci exponenții puteri executive devin după 1934, factorii determinanți în politica urmată de institutul de emisiune. Criza din partidul liberal, izbucnită după 1933, criză care a limitat influența familiei Brătianu și a vechilor liberali în noua guvernare liberală din 1934—1937, precum și apariția unei generații, așa zise „tinere”, în frunte cu d. [[:w:Gheorghe Tătărescu|Gh. Tătărescu]], generație mai puțin legată de capitalul bancar, rămas în stăpânirea vechilor cadre ale partidului, toate acestea erau doar reflexul schimbărilor care interveniseră — nu în viața politică, — ci în cea economică a țării. Criza de credit din 1931 și urmările ei au sdruncinat atotputernicia băncilor liberale, au slăbit pozițiile ocupate de capitalul financiar autohton, mânuit de aceste bănci în cadrul economiei naționale. Partidul liberal, în vechea lui formă, a urmat fidel linia acestei crize și a urmărilor ei, pierzând poziția dominantă — și am putea spune exclusivă, — deținută până atunci în viața publică a României. Apare astfel, la suprafață, o nouă forță politică. Ea re-<noinclude>{{rh|18||}}</noinclude> 27jrxn8mpbam2o24ojjz84or97p56sl 104 47134 143658 2025-06-03T21:28:45Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143658 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>prezenta acea parte a burgheziei românești, interesată mai ales în industria grea metalurgică și în cea de armament, industrii ce nu mai gravitează însă în jurul băncilor liberale, ci depind de cel de-al doilea centru financiar apărut, Statul și „Banca Națională”. Această parte a burgheziei românești a fost exponentul tendințelor dictatoriale, sprijinind atât lovitura de stat din 11 Fevruarie 1938 cât și însăși dictatura regală. {{dhr}} {{C|{{mai mare|''Intre economic și politic''}}}} {{dhr}} Cu toată creșterea realizată în ultimul deceniu de industria românească, cu tot ritmul forțat al industrializării țării, nu trebue totuși să ignorăm nici marile piedici care stăteau în calea unei desvoltări continue a acestui proces și nici dificultățile și slăbiciunile intrinsece ale marii noastre industrii. S’au scris nenumărate studii și articole în care se punea accentul pe punctele slabe ale industriei autohtone și a tendințelor ei. Astfel se sublinia lipsa unor materii prime sau insuficienta lor prezență în solul țării (cărbunii și mai ales fierul). Apoi sărăcia de capitaluri și — cu toată sforțarea din ultimii ani — un tempo prea lent al acumulării capitaliste. In sfârșit, lipsa unei mâni de lucru calificate, necesară unei mari industrii, în adevăratul înțeles al cuvântului. Toate acestea priveau numai structura industriei și nu relațiile ei cu piața internă. Posibilitățile creerii unui debușeu larg, în condițiile desvoltării și menținerii agriculturii românești la scoborâtul nivel pe care îl are, dar mai ales în condițiile de viață impuse țărănimii noastre, deschid o serie de probleme ce depășesc cadrul subiectului nostru. Dar toate acestea constitue nu mai puține împiedicări în desvoltarea unei puternice industrii autohtone. Ceea ce vrem să subliniem în rândurile de față este însă că, cu toate aceste greutăți, am spune mai degrabă împotriva<noinclude>{{rh|||19}}</noinclude> 8rdcirra41re7sftt5hol2bfy3nw2da 104 47135 143659 2025-06-03T21:32:46Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143659 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>efectelor lor, de care industria românească s’a izbit dela începuturile ei, burghezia românească a socotit, după 1932, că momentul expansiunii ei a sosit, împrejurările fiindu-i favorabile. Autarhizarea țărilor din centrul Europei, restricțiile valutare și generalizarea sistemului tarifelor prohibiționiste au deschis, dintr’odată, vaste perspective acestei burghezii. Apetiturile ei, de atâta vreme reținute și numai pe jumătate mărturisite, au ieșit la iveală. Burghezia română putea păși, cu mai mulți sorți de izbândă, să înlăture — sau, cel puțin, să îngrădească în mod substanțial — concurența capitalului industrial străin pe piața internă și să-și asigure la adăpostul unor puternice ziduri vamale, o situație preponderentă. „Centrul de Cercetare și Documentare Economică” publică în ziarul „Universul” la 14 Noembrie 1938, următoarele cifre, pe baza statisticii întocmite de Ministerul Economiei Naționale. După calculele directorului Statisticei Financiare a Statului, volumul materiilor prime a sporit din 1929 până în 1937 cu 71,7%, pe când volumul produselor finite a scăzut în acelaș interval, cu 45,6%, iar acel al produselor semifabricate s’a mărit numai cu 5,60%. In raport cu importul, în 1920 materiile prime reprezentau 0,25% din valoarea lui totală, iar fabricatele 33,5%; în 1938, proporția celor dintâi crește la 12,9%, iar a celor din urmă scade la 8,34%. Chiar dacă aceste cifre nu reprezintă decât parțial realitatea, ele nu dovedesc mai puțin că încercările burgheziei române de a pune stăpânire pe piața internă începuseră să dea roadele așteptate. Aceste rezultate deși adevărate manifestări de exuberanță ale industriei românești, sau mai bine zis ale beneficiarilor ei, nu reprezintă totuși decât o față a problemei. Acea față care interesa pe capitaliști, în calitatea lor de întreținuți ai acestei industrii și pe bietul consumator român, obligat să plătească o marfă proastă și scumpă, cu preturi duble și<noinclude>{{rh|20||}}</noinclude> 7w77ynt0gl41pcjjo2b17b89sa6xmx9 104 47136 143660 2025-06-03T21:53:18Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143660 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>triple decât valoarea ei reală<ref>Gradul de protecție a industriei era în 1938 de 8,45 de ori mai mare ca în 1929! (Madgearu, „Evoluția Economiei Românești”, p. 235).</ref>. Cea de-a doua față rămasă ascunsă marelui public, privea chestiunea: cine făcea posibilă existența și desvoltarea luată de marea industrie? Afirmarea și menținerea pe piața internă a marii industrii nu depindea de forța și organizarea ei proprie, ci, în primul rând, de stat. Numai întrucât statul urma o anumită politică economică, dirija într’un anumit fel comerțul exterior și impunea o anumită politică fiscală, industria autohtonă putea să trăiască și să se desvolte. Cucerirea pieții interne, prin mijloacele ei proprii și în concurență cu produsele similare străine, ar fi fost dela început o bătălie pierdută, fără o permanentă și puternică protecție vamală, luând în unele direcții un caracter prohibitiv. In această situație se găsea o mare parte din industriile manufacturiere, dar mai ales industria grea. Pentru anumite grupări capitaliste deci, interesate în această din urmă industrie și în unele adiacente ale ei, cum era cea chimică, de armament, etc. subordonarea aparatului de stat propriilor lor interese era o chestiune de viață și de moarte. {{dhr}} {{c|{{mai mare|''Industria grea avea nevoe de un regim dictatorial''}}}} {{dhr}} Fracțiunea burgheziei românești, care stăpânea încă înainte de războiul din 1916 însemnate industrii din țară, mai ales în domeniul bunurilor de consumație (alimentară, textilă, hârtie, materiale de construcție, etc.), își asigurase o solidă situație pe piața internă, înfruntând chiar și concurența produselor similare străine. Desigur că și aceste industrii, fără excepție, au beneficiat tot timpul de o largă protecție din partea statului și își mențineau pretențiile și mai departe la sprijinul acestui stat, în numele „interesului național”. Totodată, imediat după război, aceiași fracțiune acaparând<noinclude>{{sep|6em|align=left}} {{referințe mici}} {{rh|||21}}</noinclude> kxej3kl3d7gbl7sag032iivk5e2875l 143662 143660 2025-06-03T21:56:08Z TiberiuFr25 11409 143662 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>triple decât valoarea ei reală<ref>Gradul de protecție a industriei era în 1938 de 8,45 de ori mai mare ca în 1929! ([[Autor:Virgil Madgearu|Madgearu]], „Evoluția Economiei Românești”, p. 235).</ref>. Cea de-a doua față rămasă ascunsă marelui public, privea chestiunea: cine făcea posibilă existența și desvoltarea luată de marea industrie? Afirmarea și menținerea pe piața internă a marii industrii nu depindea de forța și organizarea ei proprie, ci, în primul rând, de stat. Numai întrucât statul urma o anumită politică economică, dirija într’un anumit fel comerțul exterior și impunea o anumită politică fiscală, industria autohtonă putea să trăiască și să se desvolte. Cucerirea pieții interne, prin mijloacele ei proprii și în concurență cu produsele similare străine, ar fi fost dela început o bătălie pierdută, fără o permanentă și puternică protecție vamală, luând în unele direcții un caracter prohibitiv. In această situație se găsea o mare parte din industriile manufacturiere, dar mai ales industria grea. Pentru anumite grupări capitaliste deci, interesate în această din urmă industrie și în unele adiacente ale ei, cum era cea chimică, de armament, etc. subordonarea aparatului de stat propriilor lor interese era o chestiune de viață și de moarte. {{dhr}} {{c|{{mai mare|''Industria grea avea nevoe de un regim dictatorial''}}}} {{dhr}} Fracțiunea burgheziei românești, care stăpânea încă înainte de războiul din 1916 însemnate industrii din țară, mai ales în domeniul bunurilor de consumație (alimentară, textilă, hârtie, materiale de construcție, etc.), își asigurase o solidă situație pe piața internă, înfruntând chiar și concurența produselor similare străine. Desigur că și aceste industrii, fără excepție, au beneficiat tot timpul de o largă protecție din partea statului și își mențineau pretențiile și mai departe la sprijinul acestui stat, în numele „interesului național”. Totodată, imediat după război, aceiași fracțiune acaparând<noinclude>{{sep|6em|align=left}} {{referințe mici}} {{rh|||21}}</noinclude> 6xo2vmj538kt4sx9quyg8llbcrzcdc1 104 47137 143663 2025-06-03T22:01:10Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143663 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>bunurile foste inamice, a pus stăpânire pe un utilaj industrial perfecționat. Fracțiunea burgheziei române, despre care este vorba, își găsea expresia politică în partidul liberal. Decenii întregi ea a folosit statul parlamentar și constituțional, în promovarea intereselor ei capitaliste. Capitalul monopolist liberal, care în cadrul vechii structuri a statului își asigurase partea leului în economia țării, nu avea nici un interes la schimbarea regimului constituțional. Aceasta explică de ce cadrele conducătoare liberale, în frunte cu familia Brătianu, au luat dela început o atitudine potrivnică atât dictaturii regale, cât și încurajării mișcărilor cu caracter fascist. — Așa numitei „democrații liberale” îi convenea de minune vechiul regim, căci sub egida guvernelor parlamentare a putut și putea să-și facă, în liniște, toate afacerile. In formele constituționale ale pseudo democrației autohtone ea își exercita nestingherit dictatura ei de clasă. De ce ar fi avut nevoe să arunce peste bord formele unui regim și să le schimbe cu un altul? România nu trăia sub presiunea unor răsturnări revoluționare imediate, ca Italia în epoca dintre 1919—1921, nici ca Germania, după criza din 1929. O dictatură cu caracter fascist, indiferent cine ar fi fost titularul ei, nu-i putea întări nici situația politică, nici mări cadrul expansiunii ei economice. Cu totul altfel se prezenta situația acelei părți din burghezie care era interesată în industria grea și mai cu seamă, în cea metalurgică<ref>Și în Germania tocmai industria grea și cea carboniferă — ambele falimentare — au sprijinit pe Hitler să ia puterea, în speranța unui sprijin din partea statului. Ceeace s’a și întâmplat. ([[:en:w:Konrad Heiden|Konrad Heiden]], Adolf Hitler, pg. 337).</ref>. Aceasta era o industrie relativ nouă, fără capitaluri acumulate, fără un sprijin bancar puternic, având în același timp un caracter și mai artificial, decât multe alte ramuri de producție industrială dela noi. Apoi ea necesită mari investiții de capitaluri. Pe de o parte, statul apărea ca finanțator al acestei industrii, pe de altă<noinclude>{{sep|6em|align=left}} {{referințe mici}} {{rh|22||}}</noinclude> py57w782naftjibe6yor9gkav6m7bsj 104 47138 143664 2025-06-03T22:06:19Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143664 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>parte, numai o politică a statului, permanent favorabilă intereselor ei, asigura rentabilitatea capitalului plasat. Sumele masive care au luat între 1932 și 1937 drumul industriei metalurgice și de armament precum și capitalul investit în noi întreprinderi sau în mărirea utilajului celor câtorva existente, cercau, în ceea ce privește viitorul, un regim de siguranță și de stabilitate. Sprijinul statului era deopotrivă de trebuincios industriei metalurgice și în înlăturarea concurenții străine, care în acest sector se făcea deosebit de simțită și constituia o amenințare continuă. Apoi mai era nevoe de aparatul statului și pentru a înlătura adversitățile manifestate în rândurile burgheziei producătoare de bunuri de consumație. Căci aceasta din urmă nu accepta nici cu plăcere, nici fără rezistență prețurile impuse de industria grea prin restricții la import și printr’un regim de monopol. Burghezia liberală înțelegea foarte bine protecția „industriei naționale”, atunci când era vorba de zahăr, hârtie, uleiuri vegetale și alte articole de acest fel, pe care le produceau fabricile ei. Dar nu înțelegeau să plătească în numele acestui „ideal național” un preț dublu la mașinile și uneltele pe care industria metalurgică le producea în țară, când s’ar fi putut aproviziona mult mai eftin în străinătate. In sfârșit, tot statul era pentru industria grea principalul consumator, principalul ei client. Dacă, de pildă, C.F.R. — care consuma 80% din cărbunele autohton indigen — ar refuza să mai utilizeze cărbunele de pe Valea Jiului, cea mai mare parte a minelor din această regiune ar trebui, în scurt timp, să-și închidă porțile. Pentru industria de armament, pentru industria de vagoane și mașini și pentru un șir întreg de întreprinderi metalurgice, care trăiau numai din comenzile statului, prosperitatea lor era și mai legată de statul-cumpărător. Doar 70% din producția metalurgică în 1937/38 era consumată de stat. Deci toate ramurile industriale făcând<noinclude>{{rh|||23}}</noinclude> tj76ezmx61ldhutsygz1nfksgkidbiz 104 47139 143665 2025-06-03T22:09:34Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143665 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>parte din aceste categorii nu puteau să trăiască și să se desvolte decât numai prin stat și cu ajutorul lui. In vechile forme parlamentaro-constituționale pe care le cunoștea regimul politic în România, acest ajutor nu era nici sigur, nici absolut, așa cum industria grea îl voia. In tendințele ei monopoliste, în încercarea de a-și subordona, în întregime și fără rezerve statul, trebuesc văzute adevăratele cauze pentru care acea parte a burgheziei române legată de industria grea a sprijinit fățiș toate mișcările de extremă dreaptă. Tot din aceleași cauze, în momentul în care s’a pus problema unei lichidări a regimului parlamentaro-constituțional, a inițiat, a mașinat și sprijinit efectiv forțele oculte din jurul regelui Carol al II-lea, care au instaurat dictatura. Căci această dictatură, cu tot numele ei negesc, nu era altceva decât expresia, exponentul politic al vârfurilor burgheziei românești, interesate direct și nemijlocit în industria grea, în industria metalurgică, în cea de armament. Statul devenea, sub dictatură, statul lor. Limitele între interesele publice și cele private se ștergeau, în exclusivul profit al acestora din urmă. {{dhr}} {{C|{{mai mare|''Rolul dictaturii și triumful industriei grele''}}}} {{dhr}} Oricât de viciat era vechiul regim parlamentar din România — și fără îndoială, păcatele lui au fost mari și grele — oricât de formal era liberalismul și constituționalismul lui, totuși atât budgetul, cât și întreaga politică economică și financiară a statului nu puteau fi, în întregime, sustrase controlului public. Desbaterile parlamentare ofereau, în adevăr, de cele mai multe ori, pilda coruperii și descompunerii unui regim. Dar nu este mai puțin adevărat că în măsura în care „aleșii națiunii” trebuiau să cultive bunăvoința alegătorilor — și acesta era cazul la cei aleși în opoziție — ci puneau în discuția parlamentului chestiuni și probleme, care aduceau la cunoștința masselor, actele guvernelor. In sfârșit presa, legată prin mii de fire de interesele de gașcă ale diverselor clici<noinclude>{{rh|24||}}</noinclude> 0wf6hn2r16fyh2vwqe9as7na72yji5d 104 47140 143666 2025-06-03T22:13:24Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143666 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>capitaliste, oportunistă și gara oricând la transacții, mai mult sau mai puțin necurate, atuncea când se intitula „democratică” era silită, de multe ori, să desvălue mașinațiile și combinațiile ocultelor guvernamentale. Nu mai vorbim de presa muncitorească, atunci când ea putea trăi și înfrunta prigoana veșnic abătută asupră-i. Partidele politice, cu tot caracterul lor oligarhic, nici chiar atunci când purtau titulaturi străine adevăratei lor ființe, nu se puteau sustrage unei presiuni de jos, din partea masselor. O presiune limitată, lipsită de cele mai multe ori de eficacitate. Dar o presiune în stare să le împingă, în anumite împrejurări, la luarea unor atitudini potrivnice minorităților guvernante. Lupta și concurența dintre partide, încercarea de a capta popularitatea în masse, incitau pe conducătorii acestor partide la campanii și demascări care au periclitat nu o singură dată lovituri financiare și combinații industriale de mare anvergură. Pe de altă parte, organizațiile profesionale muncitorești și funcționărești, liber constituite, (ne gândim în primul rând la sindicate și la asociațiile funcționarilor particulari) desfășurau o activitate menită să înfrâneze exploatarea marelui capital și să întărească conștiința de clasă a salariaților. Peste capul conducerilor reformiste, massele impuneau de multe ori greve și mișcări care treceau chiar dincolo de limitele unor simple revendicări profesionale. E destul să amintim șirul grevelor din anii 1933—1936 sau forma pe care a luat-o greva dela atelierele Grivița, în iarna anului 1933. Toate aceste fapte și împrejurări, indiferent de caracterul lor și de domeniul în care se manifestau, constituiau grave piedici în calea planurilor industriei grele și a stăpânilor ei. In primul rând, orice control, indiferent de unde venea, trebuia făcut imposibil, iar întreaga viață politică a țării trebuia pusă în perfectă concordanță cu aceste planuri și interese. Orice posibilitate de canalizare, și cu atât mai mult de manifestare a unor curente opoziționiste, trebuia împiedicată. Omnipotența<noinclude>{{rh|||25}}</noinclude> b1uetwno52j8k6q8h2h86vpwbu38oc6 104 47141 143667 2025-06-03T22:16:02Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143667 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>nediscutată și nediscutabilă a unui pumn de capitaliști monopoliști în cadrul statului și prin stat, iată ceea ce trebuia să înlocuiască vechiul regim, devenit caduc în noaptea de 10 Fevruarie. Numai un regim dictatorial era în stare să satisfacă aceste cereri nemărturisite, dar nu mai puțin insistente ale proaspetei industrii grele din România. Și le-a satisfăcut în adevăr, în cea mai largă măsură cu putință. Să reamintim deci câteva crâmpee de fapte. Politica economică a guvernelor dictatoriale sub Carol al II-lea a asigurat monopolul industriei grele, garantându-i totodată, o rentabilitate maximă. Taxele vamale au devenit prohibitive pentru tot ceea ce producea această industrie, dar au fost, în schimb reduse la minim sau desființate, atunci când era vorba de importat mașini și materii prime, necesare funcționării ei. Au urmat apoi reduceri masive la tarifele de transport și la impunerile pe construcțiile industriale. Deși importul de materii prime era limitat din cauza greutăților valutare, materiile prime necesare, de pildă industriei metalurgice, erau libere să intre în țară. In anii 1938—1940, 40% din importul României privea numai industria metalurgică. Industria autohtonă, la rândul ei, a fost silită să se aprovizioneze pentru nevoile ei dela industria grea din țară, în condițiile și la prețurile pe care aceasta le dicta. Sarcinile fiscale au fost inegal repartizate nu numai între capital și muncă, ceea ce constituia regula generală și sub vechiul regim, ca în orice regim capitalist, dar chiar în sânul clasei capitaliste, a fost protejată industria grea, apăsându-se aceea a bunurilor de consumație. O sălbatecă politică fiscală, în special pe seama muncitorimii și a țărănimii, a asigurat o creștere a veniturilor Statului, oferind astfel deținătorilor puterii, bogate mijloace financiare. Acestea au luat, în cea mai mare parte, drumul industriei metalurgice și de armament. {{nop}}<noinclude>{{rh|26||}}</noinclude> 8ahrpcvtwisl3bpehagu9weda6g9g8b 104 47142 143668 2025-06-03T22:19:17Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143668 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>Pe teren politic și social, cerințele mânuitorilor capitalului monopolist au fost realizate, tot atât de complet. Partidele politice au fost desființate, împiedecându-se astfel orice activitate opoziționistă. Puterea executivă a fost întărită, punându-se în funcțiune un aparat polițienesc care controla toate manifestările vieții publice, ba chiar și a celei particulare. Organizațiile muncitorești profesionale au fost înlocuite prin bresle controlate de Stat. Presa a fost transformată în instrument al dictaturii. Asupra întregii țări, dictatura regală a întins vălul tăcerii și al întunericului. Rezultatele astfel obținute au fost în adevăr strălucite. Strălucite bine înțeles, pentru marele capital monopolist din industria grea. Pilda „Malaxa” este, sperăm, convingătoare. Ne bazăm pe datele oficiale. Uzinele „Malaxa”, aflate printre cele mai puternice întreprinderi metalurgice din țară, au ajuns la înflorire, tocmai în epoca de după 1932. Producția lor se împărțea astfel: 66% comenzi pentru armament, 32% locomotive, automotoare și frâne și numai 2% lucrări pentru particulari! Ce beneficii dădeau aceste întreprinderi? Pe baza unui raport al „Băncii Naționale”, s’a constatat că majorările la comenzile Statului variau față de prețul de cost între 236% și 1140%. De pildă, o comanda de armament a cărei valoare de cost era de 182 milioane, a fost facturată și Statul a plătit-o cu 1,6 miliarde de lei. ''Aceasta revine la un câștig de 910%.'' Pe lângă aceste date, raportul mai sus pomenit, publicat în ziare în ziua de 20 Fevruarie 1941, conține și alte cifre, care nu fac decât să întărească pe cele reproduse de noi. {{dhr}} {{C|{{mai mare|''Monarhii, mari industriași''}}}} {{dhr}} Trebue să spunem și un cuvânt asupra intereselor, de astă dată personale, pe care fostul rege Carol al II-lea le<noinclude>{{rh|||27}}</noinclude> 35qvjqa78htbt7nk1ocewljg36onek1 104 47143 143669 2025-06-03T22:23:46Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143669 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>vedea promovate prin noul său regim. Nu interesele lui în calitate de monarh, ci în acea de mare industriaș. Pentrucă fostul rege al României avea și această ultimă calitate. Participarea activă a capetelor încoronate în industriile țării în care domneau, este un fenomen deseori întâlnit. De pildă, fostul rege al Spaniei, Alfons al XIII-lea, era un adevărat virtuos în materie. Am putea cita și alte nume, de care istoria timpurilor apropiate este plină. In România, fostul rege Carol al II-lea nu inova nimica în această materie. Incă din timpul primei domnii constituționale, regele Carol I-iu își asigurase numeroase participații industriale, în primele întreprinderi create de capitalul german la noi. Oamenii politici români l-au atacat de multe ori, acuzându-l de complicitate la spolierea țării, împreună cu emisarii imperialismului german. Regele Carol al II-lea, îndată după reîntoarcerea sa în țară, și-a îndreptat atenția spre noua industrie metalurgică, deși, mai târziu, n’a disprețuit-o nici pe cea a bunurilor de consumate. Este greu să se dea cifra exactă a participării regelui Carol al II-lea în industria țării. Dăm lista, așa cum a fost publicată, a întreprinderilor diverse în care el era mare acționar. In unele dintre ele, această participare, — cum este cazul Malaxa, — era 30—35%. O proporție, care se apropie de aceasta, o găsim și la I.A.R., la Astra, în mai slabă măsură la „Reșița" și întreprinderile Aușnit. Patru dintre cele mai mari fabrici de zahăr din țară, au trecut, aproape în întregime, în stăpânirea fostului monarh. Fabrica de bere „Azuga” îi aparținea. La soc. auriferă „Mica”, la „Buhuși”, „Scherg”, la Soc. de Telefoane, deținea importante pachete de acțiuni. Insfârșit una dintre cele cinci mari bănci bucureștene, „Banca de Credit Român” a trecut o însemnată parte din acțiunile ei fostului rege, conducerea întreprinderii fiind schimbată și formată apoi din oamenii camarilei. Toate — sau aproape toate — industriile în care fostul<noinclude>{{rh|28||}}</noinclude> aymo6jhsireb8lojfq5khtjb3do90wr 104 47144 143670 2025-06-03T22:44:36Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143670 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>rege poseda însemnate participații erau strict cartelate, cele mai multe bucurându-se de un regim privilegiat. Beneficiile lor sunt, toate, masive. Dar în fruntea tuturor întreprinderilor care se bucurau de favoarea și în același timp de exploatarea regală, erau cele înființate de Malaxa. Am văzut în ce condiții au lucrat aceste întreprinderi și care le-au fost câștigurile. Sprijinul regal se lăsa, după cum se vede, foarte bine remunerat… {{dhr}} {{C|{{mai mare|''Dictatura regală și marea proprietate''}}}} {{dhr}} Cea de-a doua categorie socială, din sânul claselor stăpânitoare ale României, interesată la o schimbare de regim politic, era marea proprietate — vârfurile moșierimii mari. Marea proprietate era și ea din ce în ce mai dependentă de stat și de politica urmată de el. In anii premergători loviturii de stat din 11 Fevruarie 1938, statul a intervenit activ în reglementarea prețurilor la cereale prin așa numita „politică de valorificare a grâului”. In ce consta această „valorificare” și, mai ales, cine erau beneficiarii ei? Criza agrară mondială, care a însoțit și dublat criza industriala isbucnită în 1929, apărea, în urmările ei, ca o criză de supra-producție. Puterea de cumpărare a masselor, scăzând în întreaga Europă, drept consecință a efectelor produse de șomajul și ruina economică, care au însoțit criza industrială, s’a mărit și mai mult diferența între masivele cantități de grâu aruncate pe piață și acele care, efectiv, puteau intra în consumație. Progresul tehnic realizat de agricultura din U. S. A. și din U. R. S. S., deși în sisteme economice și sociale deosebite, ba chiar antagonice, a contribuit la creșterea productivității muncii și la scoborîrea prețului de cost la cereale. Prețul grâului a suferit, după 1929, scăderi continui pe piața internațională, așa încât grâul american, în special, a putut înlătura cu ușurință pe producătorii români. Caracterul înapoiat<noinclude>{{rh|||29}}</noinclude> 988m0pqpdxmv3vyuz4gderwimyo0ku9 104 47145 143671 2025-06-03T22:58:39Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143671 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>al agriculturii românești, iată adevărata cauză a crizei agrare în România. Această agricultură nu putea fi decât deficitară, în condițiile de atunci ale pieții. O singură cifră poate ilustra mai bine decât orice starea de înapoiere a agriculturii românești, în general. In 1927, pentru o suprafață de cca. 14 milioane ha. pământ arabil, funcționau 3.200 tractoare. Până în 1935, deci în timp de opt ani, numărul lor a crescut cu 7%, mai puțin de 1% pe an. Resturile feudale, în raporturile de muncă, între marele moșier și țăranul învoit pe pământul boeresc, constituiau una din cauzele principale, poate cea mai însemnată prin urmările ei, a stării înapoiate în care se găsea această agricultură. In concluzie: marea proprietate, în timpul crizei agrare care a mers adâncindu-se până în ajunul anului 1935, s’a găsit pe pragul falimentului și al ruinii desăvârșite. Incapabilă să se ajute prin propriile ei mijloace, ea a cerut, permanent și insistent, sprijinul statului. De aici, interesul deosebit pe care marea moșierime l-a avut, mai ales pe vremea aceea, de a căuta să-și întărească pozițiile ei politice, atât de zdruncinate după răsboiul din 1916—1918. In cadrul regimului parlamentaro-liberal, chiar instituțiile pseudo-democratice și ipocritul liberalism constituiau piedici în calea restaurării vechilor privilegii de care se bucurase în trecutul apropiat această mare proprietate. De altfel, dacă își dădea seama că o ''restitutio in integrum'' ar fi fost o încercare imposibilă, dorea totuși ca statul, în faza de atunci și mai ales în timpul crizei, să-i ofere cel puțin un continuu și neprecupețit ajutor. De aci dorința marei proprietăți ca statul să îmbrace o formă autoritară, în care, odată cu votul universal și sistemul parlamentar, să dispară orice posibilitate a unui control public al felului în care statul este guvernat. Vârfurile mari moșierimi au sprijinit organizațiile extremei drepte și apoi s’au pus cu fidelitate la dispoziția dictaturii regale, contribuind la instaurarea ei, întrucât în această formă de guvernare ve-<noinclude>{{rh|30||}}</noinclude> fnxfozjb1lefsyc35d52p0ezh8484ec 104 47146 143672 2025-06-03T23:01:56Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143672 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>deau o garanție că dorințele lor vor fi satisfăcute, chiar peste realizările trecutului apropiat. {{dhr}} {{C|{{mai mare|''Așteptări îndeplinite…''}}}} {{dhr}} Prin valorificarea grâului, s’a pus la dispoziția marei proprietăți — principala producătoare de grâu — o sumă de 24 miliarde lei, suportată bineînțeles de contribuabilul român, fie prin impozite, fie prin urcarea prețului pâinii. Așteptările puse de către mari proprietari în dictatura regală nu au fost înșelate, deși posibilitățile finanțării directe erau aici limitate. In adevăr, afectarea unor prea mari sume din bugetul Statului pentru ajutorarea marii proprietăți nu era posibilă, întrucât prin asemenea măsuri fondurile financiare necesare marii industrii se secătuiau. In al doilea rând, nici aruncarea de noi sarcini asupra consumatorului orășenesc în profitul producătorului de grâu, nu era posibilă peste o anumită limită, întrucât orice scumpire a pâinii afecta salariile muncitorului. Dar aceasta provoca revendicări profesionale, greve, etc. Ceea ce iarăși nu putea conveni marei industrii. In sfârșit, prețul la mașinile și uneltele necesare agriculturii, precum și la toate produsele fabricate, era în mod artificial menținut ridicat, prin monopolul asigurat, în cadrul pieței interne. Și marea proprietate era astfel silită să se aprovizioneze la industria autohtonă, protecția vamală având un caracter prohibitiv, și să contribue astfel la prosperarea ei. Dictatura regală n’a împins însă vitregia prea departe chiar față de marea proprietate. Câteva luni după instaurarea ei, introducându-se sistemul liberei negocieri pentru 30% din devizele încasate de exportatorii de cereale, le-a deschis acestora o largă posibilitate de speculă asupra leului. In urmă, s’a majorat prima valutară la sumele provenite din export. Marii proprietari nu aveau dece să fie nemulțumiți de efectele loviturii de Stat din Fevruarie 1938. {{nop}}<noinclude>{{rh|||31}}</noinclude> nsx2kd066iyj6se0pcrat4yeenkak9g 104 47147 143673 2025-06-03T23:05:47Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143673 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>De altfel, ar fi greșit să se creadă că între burghezia industrială și marea moșierime existau — înainte și după războiu, sub regimul parlamentar sau sub cel al dictaturii regale — conflicte de interese cu caracter acut. Cu toate că marea proprietate se găsea într’o situație de inferioritate față de marea industrie în ce privește tratamentul, totuși ea găsea posibilitatea unei compensații în felul și conținutul raporturilor ei cu marea massă a țărănimii. Din exploatarea acesteia — exploatare condiționată de politica economică și socială a Statului față de una și de cealaltă — marea proprietate își asigura venituri suficient de mari și sigure, încât solidaritatea și nu dușmănia față de burghezia atotputernică în acest Stat să-i caracterizeze atitudinea. {{***}} Dictatura regală a fost expresia politică a intereselor vârfurilor industriei grele și a marei proprietăți. Ea a avut deci un substrat economic netăgăduit. Schimbările intervenite în regimul politic al țării, reflectau o momentele care au marcat în ultimul deceniu evoluția economiei românești, atât în domeniul industriei cât și în cel agrar. Elementului economic urmează însă să-i adăugăm și pe cel de natură socială. Pentrucă, un asemenea element a existat și a jucat un rol de prim ordin. {{dhr}} {{C|{{mai mare|''Procesul radicalizării masselor''}}}} {{dhr}} Anii care au premers instaurării dictaturii regale au cunoscut ascuțirea conflictelor sociale, în special în lumea satelor. După lichidarea crizei agrare și a urmărilor ei, țărănimea a cunoscut în păturile ei fundamentale un proces de radicalizare, iar în sate atmosfera amintea anul 1907. In primăvara anului 1937, se așteptau turburări cu caracter agrar. In adevăr, situația țărănimii nu a făcut decât să se înrăutățească în epoca dintre cele două războaie mondiale. Câteva date suc-<noinclude>{{rh|32||}}</noinclude> d9kwyyznhlw37ng42q2opl1vuvulc0k 104 47148 143674 2025-06-03T23:07:54Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143674 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>succes în centrul Europei, a fost încercată și în România. Bine înțeles, cu retușările necesare și cu respectarea caracteristicelor autohtone… Caracterul de massă pe care organizațiile extremei drepte l-au căpătat în cursul anilor premergători loviturii de stat a lui Carol al II-lea dovedea că socoteala vârfurilor burgheziei și ale moșierimii românești nu fusese întru totul greșită. Diversiunea căutată a fost, în cele din urmă, găsită. Incepând din anul 1935—36, „Garda de Fier” a parvenit să ocupe primul loc pe scena politică a țării. Mișcarea muncitorească, și împreună cu ea partidele democratice, au fost împinse în defensivă. Extrema dreaptă părea că se îndreaptă și în România, cu pași repezi, spre putere.<noinclude>{{dhr|2em}}{{sep|6em}}{{dhr|4em}}{{rh|||35}}</noinclude> b0m04bc1v9f071b3h586q2hq1t8882e 104 47149 143675 2025-06-03T23:14:16Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143675 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>cinte și am putea spune alese la întâmplare, arată gradul de mizerie al țărănimii în această epocă. Toate cifrele privesc epoca până la 1938. In anul 1929, Ministerul Sănătății a publicat o interesantă statistică. Din trei milioane de locuințe sătești existente atunci, 2,1 milioane sau circa 70% erau făcute din bârne, lipite cu lut, având pardoseala de pământ și bălegar. Marea majoritate era acoperită cu lemn sau stuf. Aproape 700.000 de locuințe țărănești nu aveau decât o singură încăpere, cu un spațiu de 23 metri cubi și cu ferestrele lipite. Mai mult de jumătate din numărul total al locuințelor nu au closet. Cifre privind anul 1933 înfățișează un alt aspect al mizeriei țărănești. Din numărul total al țăranilor decedați, 77,6% nu s’au bucurat de nici o îngrijire medicală. Pentru copii, până la vârsta de un an, procentul se ridica la 89,7%. In anul 1938 Institutul Național Zootechnic constata că, din circa trei milioane gospodării țărănești, două milioane n’au nici o vacă, 1,7 milioane nici un porc, iar un sfert de milion de gospodării țărănești nici măcar o găină. Pelagra continuă să facă ravagii în România. In Vechiul Regat, înainte de războiul din 1916, numărul pelagroșilor era de 45.800. In 1922 numărul lor scade la 14.154, pentru ca în 1936 numărul lor să se ridice vertiginos la 73.656. Boala mizeriei cronice a țărănimii române cunoștea deci o rapidă desvoltare. Nu vom intra aici în analiza cauzelor care au dus la o asemenea situație. Lipsa de pământ, insuficiențele reformei agrare, menținerea unor rămășițe iobăgiste, ridicatul grad de exploatare directă și indirectă a marei majorități a țărănimii, toate acestea au contribuit în egală măsură la situația precară în care se găsea țărănimea în ajunul loviturii de stat. Toate acestea explică radicalizarea observată la sate și explicabila temere a izbucnirii unor turburări cu caracter agrar. In orașe și mai ales în centrele industriale, atmosfera nu era mai puțin încărcată. Este destul să cităm câteva cifre<noinclude>{{rh|||33}}</noinclude> adyvqturd8lnr7diq70wegficz0h4y2 104 47150 143676 2025-06-03T23:20:09Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143676 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>pentru a dovedi că s’a încercat — și în parte s’a reușit — ca întregul greu al crizei din 1929—1933 să fie pus în sarcina muncitorimii. In România, mâna de lucru, chiar calificată, a fost totdeauna ieftină. Cifrele dela care pleacă calculul statistic oficial și de care ne vom servi, n’au reprezentat nici pentru epoca inițială, decât un minim de existență, mai mult decât precar. Cu atât mai evident va fi deci că scăderea salariilor intervenită ulterior punctului culminant al crizei — mijlocul anului 1932 — depășea chiar limita de jos a minimumului de existență. In anul 1929 până la 1937, indicele general al salariilor muncitorești a scăzut dela 2.760 la 1.705 (salariul de bază a fost considerat cel din 1914=100). Din 1934 până în 1937, viața s’a scumpit cu 27%, impozitele pe salariu au crescut cu 23%, ''iar salariile cu 6%''. Puterea reală de cumpărare a muncitorimii a scăzut în acești patru ani cu 30%. Nu este nici o mirare că în asemenea condiții am asistat în anii 1935—36 la greve de lungă durată într’o serie întreagă de industrii, dar mai ales în industria textilă, iar mari mișcări și agitații au avut loc printre muncitorii minieri. In 1937 grevele se întind în toată țara impunând, către sfârșitul anului, o ușoară creștere a salariilor, care nici pe departe însă nu satisfăcea nevoile minime ale muncitorimii. In amintirea publică erau încă vii gravele conflicte din Fevruarie 1933 dela Atelierele Grivița și dela Ploești, care au început cu revendicări de salarii, pentru a căpăta în urmă un pronunțat caracter politic. Către sfârșitul anului 1937 și începutul anului următor existau în România puternice elemente de criză, care se puteau ușor preface în tot atâtea focare de grave și adânci conflicte sociale. Procesul de radicalizare evidențiat prin semne concrete și ușor sesisabile, a fost canalizat în toată epoca ulterioară anului 1933—34 către „Garda de Fier”. Intărirea aparatului represiv a fost însoțită de încurajarea pe față a tuturor organizațiunilor fasciste din țară. Rețeta, întrebuințată cu<noinclude>{{rh|34||}}</noinclude> 1r7200s6dri4nhz3tc3m1evyst1kw01 104 47151 143679 2025-06-03T23:29:20Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143679 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>{{c/s}} {{Mai mare bloc/s}} CAPITOLUL II EXTREMA DREAPTĂ DIN ROMÂNIA ȘI CEI CARE AU SPRIJINIT-O {{dhr}} ''Câteva cifre elocvente'' {{mai mare bloc/e}}{{c/e}} In anul 1931, in alegerile parlamentare, ''relativ'' libere, numărul de voturi obținut de „Garda de Fier” a fost de 30.783 sau 1,2% din numărul total al alegătorilor. „Liga Apărării Naționale Creștine” a obținut 113.863 voturi sau 4,1%. In anul 1937, la un total de voturi pe țară puțin crescut față de 1931 și tot în alegeri parlamentare ''relativ'' libere, „Garda de Fier” a obținut 478.378 voturi sau 16,5%, „Liga Creștină” 281.167 voturi sau 9,1%. In cifrele de mai sus se reflectează creșterea influenței mișcărilor de extremă dreaptă din România și, în oarecare măsură, întărirea lor organizatorică. Căci aceste două grupări politice — care nici una nu se intitula la început partid — reprezentau de fapt mișcarea fascistă din România. Toate celelalte organizații care s’au numit pe rând: „național-socialiste”, „naționale”, „valachiste”, au avut o existență efemeră și nu au jucat niciodată un rol de vre-o oarecare importanță. „Liga Apărării Naționale Creștine” a luat naștere îndată după războiu, schimbându-și de câteva ori titulatura. Dela<noinclude>{{rh|36||}}</noinclude> 84qkwyshpmzxmua983iyeefqpydk106 143680 143679 2025-06-03T23:30:04Z TiberiuFr25 11409 143680 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>{{c/s}} {{Mai mare bloc/s}} CAPITOLUL II EXTREMA DREAPTĂ DIN ROMÂNIA ȘI CEI CARE AU SPRIJINIT-O ''Câteva cifre elocvente'' {{mai mare bloc/e}}{{c/e}} In anul 1931, in alegerile parlamentare, ''relativ'' libere, numărul de voturi obținut de „Garda de Fier” a fost de 30.783 sau 1,2% din numărul total al alegătorilor. „Liga Apărării Naționale Creștine” a obținut 113.863 voturi sau 4,1%. In anul 1937, la un total de voturi pe țară puțin crescut față de 1931 și tot în alegeri parlamentare ''relativ'' libere, „Garda de Fier” a obținut 478.378 voturi sau 16,5%, „Liga Creștină” 281.167 voturi sau 9,1%. In cifrele de mai sus se reflectează creșterea influenței mișcărilor de extremă dreaptă din România și, în oarecare măsură, întărirea lor organizatorică. Căci aceste două grupări politice — care nici una nu se intitula la început partid — reprezentau de fapt mișcarea fascistă din România. Toate celelalte organizații care s’au numit pe rând: „național-socialiste”, „naționale”, „valachiste”, au avut o existență efemeră și nu au jucat niciodată un rol de vre-o oarecare importanță. „Liga Apărării Naționale Creștine” a luat naștere îndată după războiu, schimbându-și de câteva ori titulatura. Dela<noinclude>{{rh|36||}}</noinclude> c9n3qplv4xj8w1b578x7kxim11br3ev 104 47152 143681 2025-06-03T23:31:31Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143681 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>libertăților publice au creeat toate condițiile necesare pentru ca și aici curentele de extrema dreaptă să poată pătrunde și să se afirme în opinia publică. Din punct de vedere organizatoric, ele au putut să-și formeze o bază de massă. Chiar dacă n’ar fi existat complicitatea aparatului de stat în opera de difuzare a demagogiei extremei drepte și încă atmosfera reacționară, creată de politica partidelor de guvernământ în ultimii ani, ar fi fost suficientă să alimenteze în mod substanțial un puternic curent fascist. Intre reacționarismul politicei interne românești și ultimele lui consecințe — gardismul și cuzismul — a existat o strânsă legătură, întâi dela cauză la efect, apoi de reciprocă influențare. Dictatura regală nu a fost decât rezultatul acestei împerecheri.<noinclude>{{dhr}}{{rh|64||}}</noinclude> 3hh1baqs0lhwx67kibfs1vkbvombtni 0 47153 143682 2025-06-03T23:32:31Z TiberiuFr25 11409 Pagină nouă: {{titlu | titlu = Sub trei dictaturi | autor = Lucrețiu Pătrășcanu | traducător = | secțiune = Capitolul 2: Extrema dreapta din România și cei care au sprijinit-o | anterior = [[../Capitolul 1/]] | următor = [[../Capitolul 3/]] | an = 1945 | note = }} <pages index="Sub trei dictaturi (Lucrețiu Pătrășcanu, 1945).pdf" include="38-66" /> {{ppb}} {{referințe mici}} 143682 wikitext text/x-wiki {{titlu | titlu = Sub trei dictaturi | autor = Lucrețiu Pătrășcanu | traducător = | secțiune = Capitolul 2: Extrema dreapta din România și cei care au sprijinit-o | anterior = [[../Capitolul 1/]] | următor = [[../Capitolul 3/]] | an = 1945 | note = }} <pages index="Sub trei dictaturi (Lucrețiu Pătrășcanu, 1945).pdf" include="38-66" /> {{ppb}} {{referințe mici}} fplqn07guwmamybkgjbua4gu8zr1omr 14 47154 143685 2025-06-03T23:37:51Z TiberiuFr25 11409 Pagină nouă: {{DEFAULTSORT:Pătrășcanu, Lucrețiu}} [[Categorie:Autori români]] [[Categorie:Politicieni români]] 143685 wikitext text/x-wiki {{DEFAULTSORT:Pătrășcanu, Lucrețiu}} [[Categorie:Autori români]] [[Categorie:Politicieni români]] 90qg2qz8clxnipfj6m5mscs2ghancq4