Wikisource rowikisource https://ro.wikisource.org/wiki/Pagina_principal%C4%83 MediaWiki 1.45.0-wmf.4 first-letter Media Special Discuție Utilizator Discuție Utilizator Wikisource Discuție Wikisource Fișier Discuție Fișier MediaWiki Discuție MediaWiki Format Discuție Format Ajutor Discuție Ajutor Categorie Discuție Categorie Autor Discuție Autor Pagină Discuție Pagină Index Discuție Index TimedText TimedText talk Modul Discuție Modul 104 47209 143762 2025-06-07T13:22:09Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143762 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>„Frontul românesc”, rupt dela național-țărăniști, și partidul național al lui N. Iorga erau grupări personale. In rândurile lor se găseau elemente intelectuale răslețe, cele mai multe după ce trecuseră prin toate celelalte partide, unde dăduseră faliment. Cadrele acestor două grupări nu reprezentau nimic, nici ca forță de massă, nici ca valori personale. Partidele naționale erau expresia păturilor bogate din noile provincii: grofii și industriașii maghiari, negustorimea și fabricanții înstăriți sași și șvabi, etc. Apariția unui partid evreesc, în alegerile din 1937, s’a datorat doar puternicei presiuni exercitate asupra comunităților evreești din partea guvernului, pentru a rupe din voturile pe care național-țărăniștii le-ar fi recrutat din rândurile acestei populații. Care era structura și fizionomia partidului național-țărănist? Elementele și grupările sociale organizate în rândurile lui sau care urmau acest partid, erau variate. In decursul anilor, în elementul lui de massă, mai bine zis în aderența lui, deci dincolo de cadrele organizate, au intervenit unele schimbări caracteristice. In partidul național-țărănist se grupau, în primul rând, burghezia și o parte a moșierimii din Ardeal, împreună cu toate categoriile intermediare din lumea orășenească a provinciei, în frunte cu mica burghezie și intelectualitatea. La sate, erau înregimentate în acest partid chiaburimea și chiar o parte a țărănimii, care sprijinea burghezia românească din Ardeal în lupta începută, chiar a doua zi după încorporarea provinciei, împotriva capitalului monopolist liberal în încercarea lui de a pune mâna pe bogățiile solului, pe industrie, bănci, etc. și, în general, împotriva tendințelor de acaparare pe care elementul românesc din Vechiul Regat începuse să le manifesteze în ce privește ocuparea posturilor de comandă de aici. O coaliție deci foarte largă, prin compunerea ei socială, care urmărea, cu un cuvânt, să împiedice tratarea Ardealului ca ținut<noinclude>{{rh|||73}}</noinclude> lymrozrvw0m1ksyvrntw4o97uofazea 143763 143762 2025-06-07T13:22:30Z TiberiuFr25 11409 143763 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>„Frontul românesc”, rupt dela național-țărăniști, și partidul național al lui [[Autor:Nicolae Iorga|N. Iorga]] erau grupări personale. In rândurile lor se găseau elemente intelectuale răslețe, cele mai multe după ce trecuseră prin toate celelalte partide, unde dăduseră faliment. Cadrele acestor două grupări nu reprezentau nimic, nici ca forță de massă, nici ca valori personale. Partidele naționale erau expresia păturilor bogate din noile provincii: grofii și industriașii maghiari, negustorimea și fabricanții înstăriți sași și șvabi, etc. Apariția unui partid evreesc, în alegerile din 1937, s’a datorat doar puternicei presiuni exercitate asupra comunităților evreești din partea guvernului, pentru a rupe din voturile pe care național-țărăniștii le-ar fi recrutat din rândurile acestei populații. Care era structura și fizionomia partidului național-țărănist? Elementele și grupările sociale organizate în rândurile lui sau care urmau acest partid, erau variate. In decursul anilor, în elementul lui de massă, mai bine zis în aderența lui, deci dincolo de cadrele organizate, au intervenit unele schimbări caracteristice. In partidul național-țărănist se grupau, în primul rând, burghezia și o parte a moșierimii din Ardeal, împreună cu toate categoriile intermediare din lumea orășenească a provinciei, în frunte cu mica burghezie și intelectualitatea. La sate, erau înregimentate în acest partid chiaburimea și chiar o parte a țărănimii, care sprijinea burghezia românească din Ardeal în lupta începută, chiar a doua zi după încorporarea provinciei, împotriva capitalului monopolist liberal în încercarea lui de a pune mâna pe bogățiile solului, pe industrie, bănci, etc. și, în general, împotriva tendințelor de acaparare pe care elementul românesc din Vechiul Regat începuse să le manifesteze în ce privește ocuparea posturilor de comandă de aici. O coaliție deci foarte largă, prin compunerea ei socială, care urmărea, cu un cuvânt, să împiedice tratarea Ardealului ca ținut<noinclude>{{rh|||73}}</noinclude> 4k783jrkwsghku4hcwrv9k6pl98mwci 104 47210 143764 2025-06-07T13:27:57Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143764 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>„cucerit” de burghezia română, în exclusivul ei folos. Toate acestea veneau din partidul național. Apoi se integra partidului național țărănesc acea parte a burgheziei din Vechiul Regat, puțin numeroasă și economicește slabă, ale cărei interese se găseau în conflict cu marele capital liberal. Alături de ea întâlnim chiar și elemente din marea burghezie, care încercau să se emancipeze de omnipotența liberală. In prima categorie găsim pe reprezentanții industriei mijlocii sau mici, în cea de a doua, o parte din industria nou creată după războiu. Aceste ultime elemente presau, în mod insistent conducerea partidului național țărănesc, în timpul celor două guvernări, să apeleze la capitalul străin căruia urma să i se faciliteze, pe toate căile, pătrunderea în țară. In raport cu restul marei burghezii românești, aceste elemente reprezentau însă numai o minoritate. In al treilea rând, ca element de bază, apare o parte din intelectualii și liberii profesioniști, din toate provinciile, ca și o parte a micii burghezii, care imediat după 1918 manifestau tendințe progresiste și doreau o democratizare sinceră a vieții publice românești. In cadrul unei concepții de stat burgheze, aceste elemente, mai ales înainte de prima guvernare național țărănistă, este sigur că reprezentau elementul cel mai radical. Insfârșit, în lumea satelor, partidul național țărănist se sprijinea pe chiaburime, care ținea sub influența ei o parte din țărănimea săracă. Aceasta era aderența partidului național țărănesc în păturile burgheze, mic burgheze, intelectuale și țărănești. Până la disolvarea partidului de către dictatura regală, modificări esențiale în structura lui, în privința acestor pături, nu s’au produs. Dacă au intervenit anumite schimbări, ele au privit baza de massă a partidului — muncitorimea și țărănimea. {{nop}}<noinclude>{{rh|74||}}</noinclude> hvaxm3q1qelj6v2z5ypk8vtdlp8k2br 104 47211 143765 2025-06-07T13:41:21Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143765 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>{{dhr}} {{C|{{mai mare|''Falimentul guvernărilor național-țărăniste''}}}} {{dhr}} Până în anul 1928, adică până la formarea celui dintâiu guvern national țărănist, partidul s’a bucurat în timpul celor zece ani de opoziție de o mare popularitate în massele largi țărănești, ca și în cele muncitorești. Când pe listele acestui partid au parvenit să se strângă, în alegerile parlamentare din acel an, 77,76% din totalul voturilor exprimate, aceasta nu a fost o simplă întâmplare. După cum nu era rezultatul unor presiuni administrative sau polițiste. Un puternic curent popular a impus atunci partidul național țărănesc la guvern, împotriva forțelor coalizate ale reacțiunii reprezentată prin partidul liberal și regență. Ambele guvernări însă ale național țărăniștilor — între 1928-1931 și 1932-1933 — au fost falimentare. Fiind la guvern, partidul își pierduse, dintr’odată, fața politică arătată în timpul opoziției. Realizările lui nu aveau nimic de a face cu promisiunile făcute mai înainte. Intre declarațiile programatice și practica lui guvernamentală începuse să se sape o prăpastie, devenită din ce în ce mai adâncă și mai largă. O mare parte din țărănime, nemulțumită de felul în care se făcuse reforma agrară și mai ales de cum fusese aplicată pe teren, aștepta a doua expropriere, pe care propagandiștii național-țărăniști nu încetaseră să o popularizeze printre țărani. Declarația făcută de [[:w:Ion Mihalache|Ion Mihalache]] în 1920, „avem o atitudine de clasă în fața marei proprietăți”, trebuia să fie acuma urmată de transpunerea acestei atitudini în fapte. Nu numai că această a doua expropriere nu a venit, dar nici măcar strigătoarele abuzuri oficial constatate — malversațiunile și împilările practicate de organele executive, însărcinate cu aplicarea primei reforme, nu au fost revizuite. Marea proprietate nu a avut deci dece să se teamă de această guvernare. In schimb, sub acest guvern și chiar sub ministeriatul lui Ion Mihalache, a fost declarat alienabil pământul țărănesc, hotărât inalienabil prin reforma din 1864 și prin aceea din<noinclude>{{rh|||75}}</noinclude> d5gn6faatlyxis9jz2eefynqh5hyqw1 104 47212 143766 2025-06-07T13:44:45Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143766 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>1919. Din punctul de vedere al deschideri drumului capitalismului la sate și al începerii unui proces de diferențiere înăuntrul păturilor rurale, măsura reprezenta un pas înainte față de stările din trecut. Dar cine plătea acest progres? Pământul păturilor celor mai sărace și mai slabe economicește ale țărănimii a devenit curând obiectivul principal, prada asupra căreia s’au aruncat deopotrivă: capitalul bancar orășenesc și burghezia satelor. Țărănimea, cu mică sau pitică proprietate, și-a văzut curând acaparate pământurile. Promisiunea național-țărăniștilor, din timpul opoziției, că va fi „desființată marea proprietate”, s’a transformat, în realitate, în lichidarea micii și piticii proprietăți țărănești. Partidul național-țărănesc — partid esențialmente burghez, reprezentând în conducerea și cadrele lui interese burgheze și nu țărănești, capitaliste și nu muncitorești — procedând astfel, proceda logic și consecvent. Dar țărănimea care își pusese speranțele în acest partid, l-a urmat, nu pentrucă era burghez și capitalist, ci pentru că îl credea țărănesc și reprezentant al păturilor exploatate. Aceasta a fost prima și grava contrazicere care a lichidat, în mare parte, popularitatea în lumea satelor a partidului national-țărănesc după 1918. Tot în timpul opoziției din 1919 până în 1929, conducerea partidului s’a angajat să combată și să mărginească puterea capitalului monopolist, a trusturilor și cartelurilor, a omnipotenții tuturor acestor formațiuni în viața economică a țării. La guvern fiind, nici o măsură serioasă menită să limiteze sau să slăbească pozițiile ocupate de capitalul financiar nu a fost luată. Guvernele național-țărăniste au încercat, în schimb, să ajute pătrunderea capitalului străin, concesionându-i întreprinderi importante de ale statului, (fabricarea chibriturilor, telefoanele, etc.). Pe teren social și politic, guvernările național-țărăniste au corespuns tot atât de puțin așteptărilor masselor. Cu ocazia grevei minierilor dela Lupeni, precum și în timpul mișcărilor greviste dela atelierele Grivița, din Fevruarie 1933, zeci de<noinclude>{{rh|76||}}</noinclude> f4u97cfhtxf5mm9exwvxtdzlinox97b 104 47213 143767 2025-06-07T13:47:11Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143767 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>muncitori au fost împușcați, din ordinul guvernelor național-țărăniste. Ca încoronare, în timpul ultimei lor cârmuiri, starea de asediu, cenzura și consiliile de război au fost reintroduse de național-țărăniști, după ce le desființaseră, chiar și atunci parțial, cu patru ani înainte. O parte din muncitorime care acordase creditul și sprijinul național-țărăniștilor și-a întors curând fața dela ei. Popularitatea partidului a suferit pierderi, direct catastrofale. Atunci când, numai după doi ani de guvernare, în alegerile din 1931, voturile pe care le-a obținut s’au redus la 14,9% din total, dacă în oarecare măsură acest fapt s’a datorat presiunii și falsificărilor administrative, rezultatul marca totuși just pierderea încrederii populare în național-țărăniști. {{dhr}} {{C|{{mai mare|''Cauze și efecte''}}}} {{dhr}} Nu vom intra în analiza tuturor cauzelor care au dus la un rezultat atât de negativ, pentru partidul național-țărănesc, a propriilor lui guvernări. Două însă le socotim determinante: în primul rând, între aderența socială a acestui partid în massele muncitorești și țărănești, și între conducerea lui, care reprezenta interese burgheze și capitaliste în lumea orașelor, iar în lunea satelor, interese ale chiaburimii, conflictul era inevitabil să se producă. Partidul național-țărănesc era un partid cu o largă bază de massă, dar conducerea lui reprezenta interesele unei minorități din păturile privilegiate și posedante. In al doilea rând, slăbiciunea economică a tuturor păturilor care compuneau acest partid și care își găseau o destul de fidelă expresie în conducerea lui, a contribuit la lipsa de vigoare și de afirmare a partidului. Elementele burgheze pe care le cuprindea partidul național-țărănesc — căci la ele ne referim în deosebi — jucau în economia țării un rol de a doua mână și nu stăpâneau aici nici unul din realele posturi de comandă. Schimbarea de care am pomenit mai sus în ce privește<noinclude>{{rh|||77}}</noinclude> f5alw4zo9c6gjbcad6dxwvy3br12f5w