Wikisource rowikisource https://ro.wikisource.org/wiki/Pagina_principal%C4%83 MediaWiki 1.45.0-wmf.5 first-letter Media Special Discuție Utilizator Discuție Utilizator Wikisource Discuție Wikisource Fișier Discuție Fișier MediaWiki Discuție MediaWiki Format Discuție Format Ajutor Discuție Ajutor Categorie Discuție Categorie Autor Discuție Autor Pagină Discuție Pagină Index Discuție Index TimedText TimedText talk Modul Discuție Modul 104 47249 143817 2025-06-11T20:27:33Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143817 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>Astfel, producția industrială a scăzut între anii 1919—1921 sub cea a anului 1913, deși aparatul industrial crescuse cu mult în timpul războiului. In anul 1920 numărul șomerilor era de 400.000. Importul de cărbuni, de 11,5 milioane tone în 1913 scade în 1920 la 5,5 milioane. Sarcinile fiscale sunt mai mult decât împovărătoare. Datoria publică a statului italian, contractată pe piața internă, crește dela 15,718 miliarde la 84 miliarde lire. Cea externă, aproape inexistentă în ajunul războiului, este la sfârșitul lui de 4,5 miliarde dolari. Pagubele cauzate de războiu se cifrau la 12 miliarde lire. Dacă în Germania, imediat după războiu, depresiunea a fost într’o oarecare măsură mascată prin politica inflaționistă practicată de guvernele Reichului, iar economia capitalistă germană a început să pompeze, pe calea împrumuturilor externe, capitaluri din străinătate, cea de a doua criză economică — din anii 1929—1932 — a avut aici drept efect zdruncinarea întregii vieți economice și sociale. Scăderea producției industriale, în toate ramurile, fără deosebire, a făcut ca numărul șomerilor să crească dela trei milioane, câți erau în 1929, la șapte milioane jumătate la sfârșitul anului 1932. Comerțul exterior a fost complet dezorganizat. Sărăcirea păturilor rurale germane arătau toate semnele unei puternice depresiuni agrare externe, reflex a celor mondiale. In 1931, criza de credit nu face decât să ascută și mai mult pe cea a forțelor de producție propriu zise. Efectele sociale ale crizei, într’o țară și în cealaltă, nu au întârziat să se arate, distanțate doar în timp. Italia, deși victorioasă, s’a găsit a doua zi după război, în plin proces de desagregare. In afară de sutele de mii de muncitori industriali, menținuți într’un șomaj cronic, alte sute de mii de oameni din rândurile micii burghezii, ale țărănimii, ale intelectualilor au fost aruncați în stradă, găsindu-se în imposibilitatea unei {{SIC|imcadrări|încadrări}} în producție sau în economie. S’a creat astfel acel impozant contigent de declasați, din care fascismul și mai târziu<noinclude>{{rh|108||}}</noinclude> 12df5wjpn82kzadg9s5xeycz1kj7vmt 104 47250 143818 2025-06-11T20:32:14Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143818 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>nazismul și-au recrutat în primul rând cadrele organizațiilor lor, formând primele fascii sau trupe de asalt. De pildă, în Italia, numărul ofițerilor demobilizați s’a ridicat la 160.000. Cei mai mulți dintre aceștia nu s’au mai putut reîntoarce la vechile lor ocupații, fie din cauza crizei, fie pentrucă practica războiului îi îndepărtase dela umilele lor ocupații trecute. In Germania, desființarea armatei regulate și înlocuirea ei prin Reichswehr a pus în disponibilitate un număr și mai mare de cadre ofițerești, care au populat imediat zecile de organizații reacționare, teroriste, antisemite, apărute ca ciupercile după ploae. In Italia, la sfârșitul războiului, erau pendinte în fața instanțelor de judecată peste 1.100.000 procese de dezertare! In satele din sudul țării și în Sicilia, transformate în adevărate fortărețe, erau ascunși peste 150.000 de dezertori. Numărul emigranților chemați în serviciul armatei din țările în care se aflau și apoi rămași în Italia se cifra la 500.000 de oameni. In ambele țări, mica burghezie orășenească, lovită atât de crunt de efectele depresiunii economice, mărea an cu an numărul proletariatului. Pauperismul luase, mai ales în aceste medii, forme direct catastrofale. Nu într’o măsură mică chiar și în mijlocul muncitorimii, șomajul produsese fenomene de descompunere. Mai ales în acele pături, pentru care lipsa de lucru devenise o stare permanentă. {{dhr}} {{C|{{mai mare|''Muncitorimea și țărănimea în ofensivă''}}}} {{dhr}} Fascismul și nazismul au putut pătrunde cu ușurință în toate aceste medii în care elementele active erau descurajate, demoralizate, desamăgite de practicele democrației burgheze sau ale reformismului social-democrat. In acest timp, mișcarea revoluționară făcea și ea mari progrese. In luna August 1920, muncitorimea din industria metalurgică ocupă marile întreprinderi din nordul Italiei. Ocuparea făbricilor se întinse și la alte industrii. Aparatul re-<noinclude>{{rh|||109}}</noinclude> 35w5bfhhb7lgl2c8iprqeni4x1jr2zj 104 47251 143819 2025-06-11T20:37:27Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143819 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>presiv al statului se dovedi incapabil să împiedice acest lucru sau să scoată din întreprinderi muncitorimea, care preluase de fapt întreaga mare producție industrială. Numai conducătorii reformiști, care aveau organizațiile profesionale în mână au parvenit să facă acest lucru. Cu aceasta însă ei au parvenit să decapiteze mișcarea începută și să împingă muncitorimea în defensivă. Punctul culminant al crizei revoluționare fusese astfel depășit. Reacțiunea se pregătea și se înarma. La sate, organizațiile profesionale care numărau aproape două milioane și un sfert de membri — majoritatea formată din proletari agricoli și semi-proletari — desfășurară și ele o activitate revoluționară. Până și sindicatele catolice se găseau sub influența elementului radical proletar al satelor, de unde numele pe care l-au căpătat aceste organizații de „bolșevismul alb”. Nu numai că organizațiile sindicale agrare au parvenit să încetățenească contractul colectiv de muncă, să impună minimul de salar și să curețțe relațiile dintre marii proprietari și învoiții lor, de toate rămășițele feudale, dar în anumite provincii au început să organizeze preluarea latifundiilor pe seama țărănimii lipsite de pământ. „Cuceririle țăranilor italieni din acel răstimp sunt fără exemplu în istoria celorlalte țări europene” ([[:w:en:Ignazio Silone|Ignazio Silone]]). Germania cunoaște după 1929 o nouă creștere a mișcăririlor cu caracter revoluționar. Muncitorimea este, în toate domeniile în ofensivă. Dar spre deosebire de anii care au urmat imediat războiului, nu social-democrații ci Partidul Comunist se află în fruntea ei. In ajunul venirii hitlerismului la putere, Partidul Comunist reușise să strângă pe listele lui peste cinci milioane de voturi. Grevele și demonstrațiile de stradă, din acei ani, iau un caracter din ce în ce mai radical. In același timp, la sate — deși în economia germană, spre deosebire de cea italiană, agricultura joacă un rol secundar — au loc ciocniri între țărani și autorități (In Schleswig, în Renania, etc.). Germania, în anii crizei din 1929—32, oferea tabloul unei<noinclude>{{rh|110||}}</noinclude> 6rp63jav8c67kjo5ebzmfk04emdd9st 143820 143819 2025-06-11T20:37:51Z TiberiuFr25 11409 143820 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>presiv al statului se dovedi incapabil să împiedice acest lucru sau să scoată din întreprinderi muncitorimea, care preluase de fapt întreaga mare producție industrială. Numai conducătorii reformiști, care aveau organizațiile profesionale în mână au parvenit să facă acest lucru. Cu aceasta însă ei au parvenit să decapiteze mișcarea începută și să împingă muncitorimea în defensivă. Punctul culminant al crizei revoluționare fusese astfel depășit. Reacțiunea se pregătea și se înarma. La sate, organizațiile profesionale care numărau aproape două milioane și un sfert de membri — majoritatea formată din proletari agricoli și semi-proletari — desfășurară și ele o activitate revoluționară. Până și sindicatele catolice se găseau sub influența elementului radical proletar al satelor, de unde numele pe care l-au căpătat aceste organizații de „bolșevismul alb”. Nu numai că organizațiile sindicale agrare au parvenit să încetățenească contractul colectiv de muncă, să impună minimul de salar și să curețțe relațiile dintre marii proprietari și învoiții lor, de toate rămășițele feudale, dar în anumite provincii au început să organizeze preluarea latifundiilor pe seama țărănimii lipsite de pământ. „Cuceririle țăranilor italieni din acel răstimp sunt fără exemplu în istoria celorlalte țări europene” ([[:w:en:Ignazio Silone|Ignazio Silone]]). Germania cunoaște după 1929 o nouă creștere a mișcăririlor cu caracter revoluționar. Muncitorimea este, în toate domeniile în ofensivă. Dar spre deosebire de anii care au urmat imediat războiului, nu social-democrații ci Partidul Comunist se află în fruntea ei. In ajunul venirii hitlerismului la putere, Partidul Comunist reușise să strângă pe listele lui peste cinci milioane de voturi. Grevele și demonstrațiile de stradă, din acei ani, iau un caracter din ce în ce mai radical. In același timp, la sate — deși în economia germană, spre deosebire de cea italiană, agricultura joacă un rol secundar — au loc ciocniri între țărani și autorități (In Schleswig, în Renania, etc.). Germania, în anii crizei din 1929—32, oferea tabloul unei<noinclude>{{rh|110||}}</noinclude> 1wkz7bovzfowmrmsovykkiv7tqozr9n 104 47252 143821 2025-06-11T20:41:01Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143821 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>țări în preziua unor adânci și fundamentale transformări sociale. Ce opuneau, ce puteau opune, clasele stăpânitoare din aceste două țări mișcărilor de massă cu caracter revoluționar? Vechile partide politice se dovediseră incapabile să găsească o soluție crizei care cuprinsese întregul organism social. De altfel, toate partidele burgheze încep să piardă influența lor asupra masselor. Aderența lor se îndreaptă din ce în ce mai mult spre extrema dreaptă. Regimul parlamentar nu mai funcționa. Crizele de guvern din Italia, după războiu, succesiunea rapidă a cabinetelor germane în timpul celor patru ani, în care au loc nu mai puțin de patru alegeri parlamentare generale (între 1928—1932), toate acestea dovedeau reflexul nemijlocit al neputinței aparatului politic al burgheziei. Partidele și parlamentul erau incapabile să soluționeze criza, pentrucă lupta adevărată — și aceasta era lupta revoluționară a masselor — nu se lăsa cuprinsă în vechile forme, ci pășise direct în stradă, în întreprinderi, la sate. {{dhr}} {{C|{{mai mare|''Singura speranță: bandele fasciste''}}}} {{dhr}} Păturile hotărâtoare ale burgheziei se îndreptară atunci spre mișcările extremei drepte, singurele organizații combative, al căror câmp de luptă îl constituia nu parlamentul, ci strada. Folosind toate slăbiciunile mișcării muncitorești, uzând de o demagogie fără scrupule, adunând în bande organizate toate elementele declasate și aventuriere, fascismul și nazismul reușiră să devină curând mișcări de massă. Primele organizații fasciste, cu caracter combativ, au fost făcute după încorporarea grupului cunoscut sub numele de „Arditi”. Aceste trupe de șoc din timpul războiului au rămas la sfârșitul lui, ca organizații de sine stătătoare. Numărul membrilor strânși astfel se ridica la 20.000. „In afară de ofițeri, cei mai mulți dintre membrii acestei organizații aparțineau Lumpenproletariatului sau se recrutau din criminalii de profesie, care<noinclude>{{rh|||111}}</noinclude> 5tahgop2os6kmhuor9n1zq0ls700dby 104 47253 143822 2025-06-11T20:51:32Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143822 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>fuseseră amnistiați în 1915 și înrolați în armată”<ref>[[:it:Autore:Ignazio Silone|''Ig. Silone'']], „Der Fascismus” pag. 78. Autorul face o analiză amănunțită — deși nu totdeauna justă — a stărilor de atunci, din Italia.</ref>. Acești „Arditi” au format primele bande armate, care au atacat redacțiile, cluburile și sediile sindicatelor muncitorești, după cum tot dintre aceștia au fost recrutați și primii asasini ai militanților de stânga. Cele dintâi organizații S.A. și S.S. în Germania prenazistă nu aveau altă compoziție sau alt caracter. La începutul anului 1919, fasciile numărau 17.000 de membri. La începutul anului 1921, numărul lor crescuse la 100.000, pentru ca până la „marșul asupra Romei” să continue să crească vertiginos. In Germania, la alegerile din 1928, partidul nazist întrunește 800.000 de voturi. In 1930, 6,5 milioane, iar în Iulie 1932, 13 milioane. Dela 12 deputați în 1928, partidul nazist este reprezentat după patru ani prin 230 deputați. In jurul fascismului și nazismului, forțele hotărîtoare ale vârfurilor burgheziei se strâng, pentru a distruge forța muncitorimii și a țărănimii. Ocuparea fabricilor în Italia și mișcările țărănești înfricoșaseră profund burghezia și moșierimea italiană. „Spectrul comunismului se ridica asupra Germaniei” — acesta este strigătul care, după cum scrie [[:en:w:Erhard Heiden|Heiden]] in „Adolf Hitler”, se auzea pretutindeni în rândurile burgheziei germane în 1932. Marile partide burgheze din cele două țări, renunțară pentru moment la exercitarea exclusivă a puterii și se coalizează cu extrema dreaptă. Nu interesează rezervele mintale pe care conducătorii lor și le-au făcut. In primul guvern italian, format sub președinția lui Mussolini, iar parte patru reprezentanți ai partidului catolic, cinci democrați, doi liberali și doi naționaliști. In Germania, primesc portofolii sub cancelariatul lui Hitler, Hugenberg, care reprezenta partidul național german, Von Papen, dela catolici, etc. {{nop}}<noinclude>{{Sep|6em|align=left}}{{referințe mici}} {{rh|112||}}</noinclude> 2zq5mjofyp7ep9yxpdogth3se3dxoeo 104 47254 143823 2025-06-11T20:56:00Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143823 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>Parlamentele din cele două țări acordă, pe rând, depline puteri dictatorilor, deși cel italian avea o majoritate democratică, iar cel german număra un impresionant număr de deputați ne-hitleriști. Că atât fascismul cât și nazismul nu s’au oprit la aceste combinații inițiale, că birocrația celor două partide a monopolizat, în mâinile și la dispoziția lor, întreaga putere politică, că, însfârșit, oamenii politici burghezi care au „colaborat” cu Hitler sau Mussolini au fost apoi înlăturați, ba unii chiar suprimați, lucru nu prezintă nici o importanță din punctul de vedere care ne interesează. Fascismul și hitlerismul, în cursul dictaturii lor, au regrupat anumite pături ale burgheziei după altă schemă decât aceea a vechilor partide, realizând însă atât în interior — prin distrugerea organizațiilor muncitorești, în frunte cu Partidul Comunist, prin scoborîrea nivelului de viață al salariaților și răpirea tuturor drepturilor și libertăților cetățenești — precum și în exterior, prin politica războinică imperialistă practicată, doar obiectivele de clasă ale vârfurilor capitalului monopolist. In „Der 18. Brumaire des Louis Bonaparte”, [[Autor:Karl Marx|Marx]], analizând atitudinea luată de către diferitele fracțiuni ale burgheziei franceze față de lovitura lui Napoleon al III-lea, scria următoarele: ''„In vreme ce burghezia respinge ca „socialist” ceea ce înainte vreme aclama ca „liberal”, ea recunoaște că propriile ei interese îi poruncesc să evite primejdia unei auto-conduceri; pentru a instaura liniștea în țară, trebuie să pacifice propriul ei parlament burghez; pentru a-și păstra neatinsă toată puterea socială, trebue să frângă propria ei putere politică.'' ''Pentruca burghezia să poată continua a expropria celelalte clase, pentru a putea să se bucure de proprietatea familiei, a religiei și a ordinei, ea osândește propria ei clasă la aceeași inactivitate politică pe care o impune celorlalte clase. Pentru a-și putea salva punga, și-a dat seama că trebuie să lepede atât coroana cât și sabia care era menită s’o apere —''<noinclude>{{rh|||113}}</noinclude> q7je5ozp4u5fso2pvpkn0eh30gych03