Wikisource rowikisource https://ro.wikisource.org/wiki/Pagina_principal%C4%83 MediaWiki 1.45.0-wmf.5 first-letter Media Special Discuție Utilizator Discuție Utilizator Wikisource Discuție Wikisource Fișier Discuție Fișier MediaWiki Discuție MediaWiki Format Discuție Format Ajutor Discuție Ajutor Categorie Discuție Categorie Autor Discuție Autor Pagină Discuție Pagină Index Discuție Index TimedText TimedText talk Modul Discuție Modul 104 47255 143824 2025-06-12T17:29:54Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143824 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>''și care acum e prefăcută într’o sabie a lui Damocles, atârnată deasupra propriului ei creștet”.'' Rândurile lui Marx își păstrează întreaga lor actualitate, deși între bonapartism și fascism există, fără îndoială, substanțiale deosebiri. {{dhr}} {{C|{{mai mare|''Formele dictaturii în Balcani''}}}} {{dhr}} Să analizăm acum cauzele pentru care în Balcani, spre deosebire de Europa Centrală, cursul reacționar luat de păturile conducătoare aici, a îmbrăcat alte forme decât cele ale dictaturilor totalitare, de tip hitlerist sau fascist. Dacă, în raport cu Franța, Anglia sau Statele Unite, care și-au păstrat până la începutul războiului din 1939 regimul democrato-burghez, Germania și Italia aveau din punct de vedere structural-economic și social anumite caracteristici, rezultate ale unei dezvoltări istorice asemănătoare, țările din Balcani, la rândul lor, reprezentau în comparație cu toate țările capitaliste înaintate, chiar în cadrul capitalismului mondial, o treaptă înapoiată, o structură deosebită de a acestora. Elementele comune tuturor țărilor balcanice care ne interesează, ar putea fi reduse la următoarele: Din punctul de vedere al structurii lor economice, luând ca punct de plecare natura ocupației populației, toate aceste țări sunt în primul rând agrare. In trei dintre ele, populația țărănească formează 78—88% din total. In Grecia, procentul este mai mic (67%) dar și aceasta este totuși un stat în primul rând agrar. In mijlocul păturilor țărănești, atât de numeroase, nu proletariatul agricol, ci micii proprietari de pământ și semi-proletari formează imensa majoritate. Astfel, proprietatea sub 5 ha. formează 74,9% din totalitatea exploatărilor în România, 67,8% în Jugoslavia, 45,1% în Bulgaria. Un procent asemănător dă și Grecia: 78,5%. Mica proprietate țărănească are un caracter parcelar în România, dar este mai consolidată în Bul-<noinclude>{{rh|114||}}</noinclude> svtap0jnazwl85n1eoexrwfz0ff77nl 104 47256 143825 2025-06-12T17:32:56Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143825 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>garia și Jugoslavia. Pretutindeni în Balcani, procesul diferențierii în sânul satului, între diversele categorii de țărani, este încă în curs și, dată fiind incompleta sau înceata pătrundere a capitalismului în relațiile agrare, întâmpină încă piedici. Deși chiaburimea satului se conturează ca grupare de sine stătătoare, totuși, față de marea proprietate și de statul burghezo-moșieresc, există încă aproape pretutindeni în țările balcanice, o limitată comunitate de interese între toate păturile țărănimii. Marea proprietate, deși slăbită în România după reforma agrară și slab reprezentată în celelalte țări sud-estice, continuă să formeze pretutindeni aici una din clasele pricipale guvernante. Chiaburimea joacă în Bulgaria un rol mai important decât în celelalte țări balcanice. In aceste condiții însă, formele pe care conflictele sociale le-au îmbrăcat aici sunt prin conținut și tendință, deosebite de cele pe care le-am văzut, de pildă, în Italia imediat după războiu. Nicăeri lupta de clasă nu a atins violența și întinderea pe care am văzut-o acolo; nici chiar în România, unde problema pământului continuă să fie o problemă centrală pentru o mare parte a țărănimii și deși înainte de război noi eram singura țară în Europa care mai cunoșteam revolte țărănești. Proletariatul agricol nu reprezenta aici o forță organizată, asemănătoare celui italian. Mica burghezie orășenească este, în toate aceste țări, comparativ, puțin numeroasă. In populația orașelor ea formează, în adevăr, un contingent apreciabil, dar nu posedă partide sau organizații proprii, care s’o reprezinte ca atare. După război, dar mai ales în timpul crizei din 1929—1932, declasarea rapidă a unei părți din această mică burghezie și din intelectualitate a devenit și în țările balcanice, un fenomen curent fără însă să atingă proporțiile celor petrecute de pildă, în Germania. {{dhr}} {{C|{{mai mare|''Natura conflictelor sociale și naționale în Balcani''}}}} {{dhr}} Burgheziile naționale sunt, relativ, slabe. Țările balcanice<noinclude>{{rh|||115}}</noinclude> l0d0zdm49tc3itbvcsgw326xcxpgr1k 104 47257 143826 2025-06-12T17:38:33Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143826 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>sunt toate de creație recentă. Ca state independente, ele apar târziu pe arena istoriei. Bulgaria, de pildă, scapă definitiv de suzeranitatea Turciei abea în 1908. Intrate târziu în orbita capitalismului, ele au păstrat — și păstrează încă — puternice rămășițe feudale. Când burghezia a luat aici puterea a fost nevoită s’o împartă, dela început, cu reprezentanții marii proprietăți, după cum a fost silită să-și împartă beneficiile cu capitalul străin, care și-a asigurat pretutindeni în Balcani partea leului (acapararea petrolului și lemnului în România, a subsolului în vechea Serbie, etc.). Nedispunând de capital suficient, acumularea precapitalistă întâmpinând mari piedici, datorită caracterului lor agrar și a condițiilor istorice în care s’au desvoltat, burgheziile naționale au fost incapabile să exploateze singure, chiar redusa piață internă. (Aceasta nu le-a împiedicat și nu le împiedică să ducă războae de cuceriri teritoriale, cu caracter imperialist). Dar și din acest punct de vedere, obiectivele lor apar mărginite, față de „spațiul vital” urmărit de hitlerism sau de „imperiul colonial” al fascismului italian. In fața burghezilor și moșierimii din toate aceste țări, muncitorimea, mai ales atunci când a reușit să atragă de partea ei massele țărănești, a reprezentat o puternică forță politică dinamică, cu toată origina ei rurală și slăbiciunea {{SIC|organizațiile|organizațiilor}} sale proprii. Dar burgheziile au parvenit, mai ales în ultimul deceniu dinaintea celui de al doilea război mondial, să lupte împotriva curentului de stânga, reprezentat de muncitorime și de o parte a țărănimii, nu apelând la fascism, ci întărind doar aparatul represiv al statului. Chiar în țările în care criza politică atinsese o deosebită ascuțime cum este cazul Bulgariei, armata și biurocrația statului au fost forțele pe care s’au sprijinit în primul rând vârfurile burgheziei. Dacă în această ultimă țară mișcarea, în fruntea căreia se găsea profesorul Tzancof, reprezenta un curent net contra-revoluționar și profund reacționar, totuși ea nu a fost o mișcare fascistă propriu zisă. {{nop}}<noinclude>{{rh|116||}}</noinclude> cl7h61n6mra3an9cyhclwi4oyne2n7z 104 47258 143827 2025-06-13T09:51:37Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143827 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>In sfârșit, toate țările balcanice — în proporții diferite — aveau în cuprinsul hotarelor lor puternice naționalități. Chestiunea croaților în Jugoslavia, a maghiarilor, bulgarilor, ucrainienilor, etc. în România, a macedonenilor în Grecia constituiau tot atâtea grave probleme, care împiedicau supremația — în forma unei dictaturi totalitare — a claselor stăpânitoare din sânul națiunii majoritare. Chiar politica reacționară a dictaturilor regale și militare a dus, pe acest teren, la ascuțirea conflictelor naționale, existente, și a constrâns, până la urmă, pe vremelnicii dictatori să accepte formule de compromis (de pildă, înțelegerea intervenită între guvernul central din Belgrad și partidul croat, libertățile ''relative'' acordate maghiarilor sub dictatura carlistă, etc.). In această deosebire de structură economică, socială și națională trebuește văzută adevărata cauză pentru care, în țările balcanice, cursul reacționar al acelor grupări și pături ale burgheziei și moșierimii care urmăreau înlăturarea constituțiilor mai mult sau mai puțin liberale și desființarea parlamentarismului au luat o altă formă și un alt conținut decât în Italia sau în Germania. {{dhr}} {{C|{{mai mare|''România în pragul loviturii de stat din Fevruarie 1938''}}}} {{dhr}} Privită în acest cadru balcanic, care era situația internă și externă a României la sfârșitul anului 1937 și începutul lui 1938? Partidul liberal, chemat la putere în toamna anului 1933, a guvernat neîntrerupt timp de patru ani, adică întreaga legislatură parlamentară. Caz rar, după război, ca un guvern să se poată menține atâta timp la putere. Intre anii 1926 și 1933 nu mai puțin de cinci guverne se perindaseră la cârma statului, cu o durată în medie de un an și jumătate… Două au fost cauzele care au determinat menținerea partidului liberal la guvern: în primul rând, avea la bază relativa stabilitate a economiei românești intervenită la sfârșitul crizei<noinclude>{{rh|||117}}</noinclude> bltp0dnao6znnw007e1v4cz8plvvi9d 104 47259 143828 2025-06-13T09:54:20Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 143828 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>din 1929—1932. Din 1933, indexul producției industriale arată o continuă creștere, șomajul scade, comerțul exterior își mărește volumul. Criza agrară se menține acută până în 1935, dar apoi cedează și ea. Mersul ascendent al economiei românești va continua și după 1937, fiind întrerupt doar de izbucnirea războiului. In al doilea rând, fracțiunea partidului liberal aflată la guvern subt președinția lui Gh. Tătărescu, reprezenta tocmai acele forțe ale marii burghezii care activau în afara sau mai bine zis, alături de cadrul propriu zis al capitalului bancar liberal, mânuit de vechile elemente ale partidului. Aceste forțe se grupau în jurul celui de al doilea centru financiar, care stătea la spatele industriei grele. Atât menținerea guvernului Tătărescu timp de patru ani la guvern, precum și încercarea de a-i încredința pe încă patru ani puterea, constituiau tocmai efortul acelor grupări ale burgheziei care încercau să-și consolideze pozițiile câștigate nu numai pe seama masselor, dar chiar și în raport cu celelalte grupări capitaliste, menținând situația privilegiată de până atunci. Dacă totuși la sfârșitul anului 1937 izbucnește o criză politică în aparatul de guvernare al burgheziei, ea nu este reflexul unei crize economice similare celor pe care le-am semnalat în Italia sau Germania. Infrângerea suferită de guvernul Tătărescu în alegerile din 1937 dovedea puternica opoziție pe care o născuse această guvernare în mediile muncitorești, țărănești sau mic-burgheze orășenești. O mare parte chiar din partidul liberal a susținut în aceste alegeri listele lui Gh. Brătianu, pentru a-și manifesta astfel opoziția față de menținerea mai departe a fracțiunii reprezentate de Tătărescu la putere. {{dhr}} {{C|{{mai mare|''Adevăratele cauze ale îndepărtării național-țărăniștilor dela guvern''}}}} {{dhr}} Căderea guvernului Tătărescu în alegeri a atras însă după sine trecerea în opoziție a întregului partid liberal. Ră-<noinclude>{{rh|118||}}</noinclude> fq9imyp8huovgo93tkum9w7dwe0lhli